Recompense cashback cu Coupert? Ce să știi înainte să-l folosești

Free Bitco.in Bitcoin Gratuit Romania

Coupert e o platformă care economisește bani când cumperi online. Fără să cauți tu manual după coduri de reducere.

Ideea vine dintr-o frustrare pe care o știu bine. Plăteam mai mult decât trebuia la comenzi pentru că nu aveam timp să caut coduri promoționale. Și când găseam, jumătate erau expirate.

Coupert pornește exact de aici.

Diferența față de alte extensii similare e că nu prioritizează comisioanele de afiliere. Am mai întâlnit unelte care îți recomandă oferte pentru că ele câștigă bani, nu pentru că tu primești cel mai bun preț. Aici merge altfel.

Platforma lucrează în fundal. Nu te întreabă de fiecare dată dacă vrei să aplici un cod. Nu îți cere să alegi între opțiuni. Caută automat cele mai bune oferte și cashback. Tu doar cumperi.

Funcționează sau nu?

L-am testat. Am folosit extensia o perioadă bună și am văzut cum se comportă în situații reale. Asta îți arăt în review-ul ăsta. Ce merge, ce nu merge, dacă merită sau nu.

Tu decizi după. Eu doar îți spun ce am observat.

Ce este Coupert și la ce să te aștepți?

Coupert funcționează pe principiul cashback-ului. E legitimă (primești bani reali, am verificat personal), dar nu înseamnă automat că merită pentru tine.

Ca să îți faci o idee clară, trebuie să vezi exact ce metode de câștig oferă. M-am uitat la fiecare în parte și diferențele sunt mari. Unele îți cer efort constant, altele sunt mai simple dar aduc sume mici.

Prima dată când m-am conectat, mi-au apărut câteva opțiuni principale. Am testat fiecare ca să văd cât timp îmi ia și ce rezultate obțin. Unele m-au surprins pozitiv, altele… mai puțin.

Oferte cashback

M-am conectat pe dashboard prima dată. Am văzut magazinele cu oferte de cashback și cupoane. Am ales unul care părea decent.

Am dat click. Abia atunci am văzut că nu orice achiziție îți aduce cashback. Trebuie produse specifice. Am citit cerințele, am făcut comanda, am băgat codul de cupon. Până aici, bine.

Săptămâna următoare am vrut să cumpăr altceva. M-am dus direct pe site-ul magazinului. Fără să trec prin Coupert. Am crezut că mă urmărește oricum sistemul.

Nu. Cashback-ul nu s-a creditat. Pentru că tracking-ul funcționează doar dacă accesezi magazinul prin dashboard. Dacă intri direct pe site, pierzi recompensa. Am aflat asta când am verificat contul după două săptămâni.

După episodul ăsta, am instalat extensia de browser. Funcționează pe Chrome, Edge, Safari, Firefox, Opera. Configurarea a durat poate zece secunde.

Am intrat pe un site de shopping, direct. Extensia mi-a arătat imediat oferta disponibilă. N-a trebuit să caut nimic pe dashboard. Am dat click pe iconița extensiei ca să văd detaliile: procentul de cashback, condițiile, ce produse sunt eligibile.

Am finalizat comanda. Cashback-ul s-a creditat după vreo două săptămâni (perioada de rambursare a magazinului).

Diferența majoră? Cu dashboard-ul, trebuie să îți amintești mereu să intri pe Coupert înainte de shopping. Dacă uiți, pierzi recompensa. Cu extensia, tracking-ul se activează singur când intri pe un site partener. Nu mai depinde de memorie.

magazine partenere cu extensia de cashback Coupert
Exemple de magazine acceptate pe Coupert

Procentul ajunge la 7%, dar variază. Depinde de magazin, de campanie. Am văzut oferte ok la Emag, OLX, Altex. Coupert are peste 200,000 de magazine partenere, multe internaționale, câteva românești.

Am scris și despre RewardMe, Picodi, Bonusway, Tipli, RebatesMe dacă vrei alternative. Găsești detaliile pe blog.

Oferte plătite de jocuri pe mobil

Mai ai ofertele plătite. Când am intrat prima dată în secțiunea asta, am văzut o grămadă de jocuri mobile. Task-uri scurte, fiecare cu misiunile lui, și tu trebuie să le bifezi ca să primești bani.

La început mi s-au părut ok. Joci un joc, ajungi la un nivel anume sau obții ceva în joc, primești câțiva bani. Doar că plata e mică. Adică, chiar mică (m-am gândit serios dacă merită timpul).

jocuri pentru mobil disponibile pe Coupert
Oferte plătite și jocuri pe mobil

Apoi am văzut că unele misiuni oferă sume mai mari. M-am uitat mai atent și… bineînțeles, trebuia să fac o achiziție în joc. Plătești ca să câștigi, practic. N-am fost deloc convinsă de ideea asta. Mi se pare absurd să cheltui bani doar ca să primesc înapoi mai puțin, sau poate puțin mai mult, dar riscul nu merită.

Dacă te apuci de ele, ia-le pe cele gratuite. Doar că pregătește-te să investești timp. Unele misiuni durează.

De fiecare dată când bifezi o misiune, banii ți se adaugă direct în sold. Când am testat Coupert, am găsit destule oferte disponibile, deci nu rămâi fără opțiuni rapid.

Am mai văzut ofertele astea plătite și pe alte platforme pe care le folosesc: TimeBucks, EarnStar, Gemsloot, EarnLab, FreeCash. Toate funcționează în România și toate au aceeași logică, cu variații mici.

Completează sondaje și câștigă bani

A treia modalitate e să răspunzi la sondaje. Mi s-a părut cea mai simplă dintre toate pentru că nu trebuie să faci aproape nimic, doar să răspunzi la câteva întrebări și primești bani direct.

sondaje plătite online oferite de Coupert
Sondaje de opinie

Am intrat la primul sondaj disponibil și după vreo trei întrebări m-au scos. N-am greșit nimic, pur și simplu nu mă calificam pentru el. Primele întrebări funcționează ca un filtru. Platforma verifică dacă ești persoana potrivită pentru sondajul respectiv.

Când treci de filtru, continui cu sondajul propriu-zis. Când nu (cum mi s-a întâmplat), treci la următorul. Am observat că nu găsești sondaje în fiecare zi. Apar sporadic, nu constant, nu ca pe platformele dedicate strict sondajelor.

Prioritizez sondajele când văd că sunt disponibile pentru că ocaziile sunt rare. Dacă aștept prea mult, s-ar putea să dispară.

Când termini un sondaj, platforma adaugă recompensa direct în contul tău. O să-ți arăt mai jos cum retragi banii.

Dacă vrei un flux mai constant de sondaje, uită-te pe HeyCash, ySense, Attapoll sau GG2U. Toate plătesc prin PayPal. Am lucrat cu fiecare dintre ele și am primit plăți, vorbesc din experiență directă.

Cum funcționează programul de recomandare?

Ultima metodă e prin recomandări. Mi-am dat seama că mulți o ignoră, dar dacă ai câțiva oameni care folosesc Coupert serios, se adună.

Îți generează un link personal. Îl trimiți cuiva, persoana dă click, se înscrie, devine referral-ul tău. Din punctul ăla, primești 10% din tot ce câștigă ea din ofertele plătite și din sondaje. Nu din tot ce face pe platformă (să fie clar), doar din astea două.

Am trimis link-ul la vreo trei prietene care m-au întrebat despre platforme de genul. Doar una s-a înscris și chiar folosește Coupert constant. De la ea am primit câteva comisioane, nu multe, dar vin fără să mai fac eu ceva.

Chestia e că trebuie să fii realist. Dacă inviți oameni care se înscriu din curiozitate și apoi uită complet de cont, nu ai de unde să câștigi nimic. Comisionul vine doar când ei completează oferte plătite sau sondaje. Dacă nu fac asta, link-ul tău e practic inutil.

Nu spun că n-ar merita, dar funcționează doar dacă găsești oameni care vor să folosească platforma constant, nu care se înscriu o dată și gata.

Cum retragi banii de pe Coupert

Banii se strâng în cont. Asta merge de la sine. Ce m-a interesat mai mult: cum îi scot de acolo.

Am văzut PayPal printre opțiuni, gift carduri, și dacă ești în SUA, carduri prepaid Visa sau Mastercard. Prima retragere trebuie să ajungă la $2. După asta, pragul se schimbă la $10. La cardurile prepaid rămâne $1, dar alea funcționează doar pentru americani.

M-am uitat la taxe. PayPal te costă 2% din suma retrasă. Gift cardurile, nimic. Am stat puțin pe gânduri aici, pentru că diferența aia de 2% se simte când retragi sume mai mari. Dacă ai $50, pierzi un dolar. Nu dramatic, dar nici neglijabil.

Cât despre praguri, $2 pentru început mi s-a părut ok. $10 după aia… e standard, am văzut la alte platforme aceleași limite. Nu m-a enervat, dar nici nu m-a impresionat.

Ce mi-a plăcut: PayPal e acolo. Asta simplifică treaba, mai ales dacă îl folosești deja pentru altceva. Restul sistemului e direct, fără complicații ascunse.

Cât poți câștiga cu Coupert

Câștigurile depind de două lucruri: cât cumperi online și cât timp ai la dispoziție.

Cashback-ul merge bine. Primești până la 7% înapoi. Coupert colaborează cu multe magazine din toată lumea, așa că găsești oferte pentru produsele care te interesează. Nu am avut probleme să găsesc magazine pe care oricum le folosesc.

Extensia de browser are un comparator de prețuri care chiar ajută. Cauți un produs și vezi imediat unde e cel mai ieftin. Nu vezi asta la multe platforme de cashback.

Ca platformă de cashback, Coupert funcționează solid.

Ofertele plătite și sondajele însă m-au dezamăgit. Recompensele sunt mici. Sondajele nu apar constant, așa că nu poți conta pe ele.

Am completat câteva oferte și am văzut cât primesc. M-am gândit serios dacă merită timpul. Nu merită. Trebuie să petreci ore întregi pe platformă ca să acumulezi o sumă care să conteze.

Există clasamente săptămânale și lunare. Primii 50 de utilizatori care câștigă cel mai mult primesc premii. Locul unu ia 20 de dolari săptămânal, 40 lunar. Ultimul loc primește un dolar.

Sună bine când citești despre asta. Apoi te gândești cât trebuie să muncești ca să ajungi în top 50. Ore și ore de completat oferte, de răspuns la sondaje. Nu văd cum asta ar fi o metodă inteligentă de a-ți crește câștigurile.

Poate pentru cineva care oricum petrece mult timp făcând asta, dar ca strategie principală? Nu recomand.

Coupert e sigur sau îți riscă datele?

Sigur, extensia e sigură din punctul ăla de vedere tehnic. Nu îți cere detalii de card, parole, nimic critic. Doar se uită la magazine și îți găsește reduceri.

Am verificat rating-urile pentru că asta spune mult despre cum funcționează în realitate. Pe Google Play am văzut 4,3 din 5, cu peste 11.000 de recenzii și mai mult de un milion de descărcări. Pe TrustPilot, 4,7 din 5 (peste 14.000 de review-uri). În Chrome Store, 3 milioane de oameni o folosesc, tot 4,7 din 5, peste 10.800 de recenzii. Când văd atâtea recenzii care confirmă același lucru, îmi dă o imagine destul de clară.

Colectează date, ăsta e punctul. Coupert urmărește ce faci online, prin ce magazine te plimbi, ce cumperi. Spun ei direct în politica de confidențialitate că pot împărtăși informațiile astea în situații pe care le consideră „acceptabile”. Ce înseamnă exact acceptabil? Trebuie să citești singur acolo (și te sfătuiesc să o faci cu atenție).

Eu zic să te uiți la politica aia înainte să instalezi orice. Dacă nu te simți confortabil cu modul în care colectează date, mai bine cauți altceva. Există alternative care fac treaba fără să adune atâtea informații despre tine.

Ce magazine lucrează cu Coupert?

Coupert funcționează la peste 200.000 de magazine. Am verificat lista pentru România și am găsit nume pe care le recunoști instant: eMAG, OLX, Altex. Apoi farmacii precum TEI și Dr. Max, operatori de telefonie precum Orange și Vodafone, SAMEDAY pentru livrări, chiar și Regina Maria.

Mai sunt ePantofi, eJobs, Notino, Decathlon, Fashion Days. Practic, magazinele unde cumperi oricum.

În afara României, fiecare țară are propriile branduri locale în lista Coupert. Dacă te uiți în Spania, Italia, Germania sau alte piețe europene, găsești alte lanțuri, alte opțiuni. Dacă vrei să explorezi, ai de unde alege.

N-aș fi crezut că o să spun asta, dar reducerile și cashback-ul chiar există, la magazine reale pe care le folosești deja. De obicei suntem sceptici când auzim de oferte, dar aici chiar funcționează.

Cum te înscrii pe Coupert

Platforma funcționează în anumite țări. SUA, Marea Britanie, Franța sunt pe listă, România la fel. Am verificat lista completă jos de tot pe site. Dacă țara ta nu apare acolo, nu poți folosi Coupert.

lista țărilor acceptate pe Coupert
Exemple de țări acceptate pe Coupert

Când m-am înscris, am avut mai multe opțiuni: Google, Facebook, Apple, sau direct cu emailul. Am ales Google, a durat mai puțin de un minut. După ce am terminat, m-am trezit în dashboard, gata să încep.

cum să te înregistrezi pe Coupert
Formular de înscriere pe Coupert

Prima dată n-am instalat extensia. Am vrut să văd cum merg lucrurile fără ea. Greșeală. După două zile am instalat-o și am simțit diferența instant. Configurarea a fost mai rapidă decât mă așteptam, vreo câteva secunde. Click, click, gata. Dacă lucrezi de pe laptop sau desktop, instalează extensia din prima. Am pierdut două zile degeaba.

Poți lucra de pe telefon?

Există aplicație pentru telefon. Funcționează pe Android și iOS, deci nu contează ce ai.

Am deschis-o prima dată așteptându-mă la ceva complicat (multe aplicații de genul sunt haotice), dar mi-am dat seama repede că e destul de simplă. Butoanele sunt unde te aștepți, meniurile nu te trimit în cercuri, informațiile apar direct.

Un lucru pe care l-am observat imediat: nu apar reclame la fiecare pas. Alte aplicații îți aruncă pop-up-uri constant, chiar când încerci doar să navighezi printr-un meniu. Aici am lucrat fără întreruperi.

Nu e ceva ieșit din comun ca experiență, dar merge fluid. Pentru o platformă unde oricum câștigi puțin, e suficient să nu îți consume timpul cu probleme tehnice sau reclame enervante.

Care sunt avantajele și dezavantajele?

Avantaje

  • Extensia e gratuită pe telefon și calculator
  • Lucrează cu peste 200.000 de comercianți
  • Testează automat cupoane când faci cumpărături
  • Primești înapoi până la 7% din bani în cont
  • Apare o fereastră când există reduceri

Dezavantaje

  • Banii înapoi apar în cont după confirmare comenzii
  • PayPal ia comision la retragere
  • Trebuie să intri pe magazin prin linkul lor
  • Reducerile depind de perioadă și oferte active

Merită Coupert? Părerea mea finală

Mă întrebi dacă merită Coupert? Depinde ce cauți.

E o platformă legitimă de cashback, asta e clar. Poți câștiga bani din ea. Dar nu e pentru toată lumea.

Are sens să intri dacă faci deja cumpărături online des. Adică dacă oricum intri pe eMag, pe Fashion Days sau pe alte magazine cam în fiecare săptămână. Atunci chiar te ajută. Nu e doar despre cashback. Ai și compararea automată a prețurilor, care e utilă când te uiți după ceva anume. Au și destui parteneri, așa că probabil găsești magazine care te interesează.

Dar dacă te gândești să folosești doar sondajele și ofertele plătite (fără să cumperi nimic), aici se complică. Recompensele sunt mici. Trebuie să investești destul de mult timp ca să strângi ceva decent (adică ore întregi, nu vreo 20 de minute). Sincer, celelalte opțiuni sunt mai mult un plus la shopping, nu ceva pe care să te bazezi ca sursă de venit.

Dacă vrei să câștigi bani fără să cheltui nimic, ai putea să te uiți la Top 12 site-uri GPT de făcut bani în plus. Câștigi mai ușor și mai repede de acolo. Faci bani mai consistent, fără să te chinui atât. În plus, sigur găsești ceva care merge în România.

Coupert își face treaba dacă ești tipul care face oricum shopping online. Atunci are logică. Dacă nu, îți pierzi timpul.

Dacă ai încercat Coupert sau ai întrebări, scrie-mi mai jos. Chiar sunt curioasă ce experiență ai avut.

Pawns.app in Romania
FireFaucet Bitcoin Gratuit Romania
Acest articol poate conține linkuri afiliate. Te rog să citești declarația mea pentru mai multe informații.

Lasă un comentariu