Cumpărați online și obțineți oferte de cashback cu RewardMe

Free Bitco.in Bitcoin Gratuit Romania
0
(0)

Vă mai amintiți când erați copii și obișnuiați să mergeți cu părinții voștri la magazinele alimentare pentru a prinde promoții la diverse produse, doar pentru a economisi bani? Când obișnuiați să folosiți acele cupoane decupate din reviste pentru a obține reduceri sau studiați pliantele de promovare ale magazinelor pentru a prinde cele mai bune oferte. Ei bine, acum, aplicațiile de cashback precum GrabPoints, RewardMe, RebatesMe, Tipli.ro și altele au devenit realitate. Prin intermediul acestor aplicații puteți accesa numeroase oferte care vă pot economisi bani la cumpărăturile dumneavoastră.

În acest articol vă voi prezenta o aplicație numită RewardMe care vă permite să economisiți bani la cumpărăturile online.

Din păcate, acest gen de aplicații care funcționează în România le putem număra pe degetele de la o mână.

Prin urmare, înainte de a descărca această aplicație, vă recomand să citiți acest articol pentru a vedea dacă există oferte de cashback pentru persoanele din România.

De aceea, am descărcat aplicația RewardMe pentru a vă oferi cele mai exacte informații, astfel încât să puteți decide dacă se potrivește stilului dumneavoastră de cumpărături.

Ce este RewardMe?

RewardMe este considerată a fi o aplicație cu oferte de cashback prin care puteți fi recompensat pentru cumpărături la magazinele partenere. Cu alte cuvinte, ar trebui sa cheltuiți bani pentru a obține aceste oferte de cashback. Sună destul de interesant, dar câte magazine sunt accesibile în România?

Nu are rost să oferim aceste oferte dacă nu avem de unde să facem cumpărături sau magazinele listate nu sunt interesante pentru noi.

Pentru a înțelege cum se utilizează aplicația RewardMe, este necesar să instalați și să vă creați un cont nou pe această aplicație.

Cum vă puteți înregistra pe RewardMe?

Înainte de a instala aplicația, trebuie să știți ce magazin de aplicații este acceptat. La momentul redactării acestui articol, RewardMe poate fi descărcat atât din Google Play, cât și din AppStore. Așadar, este compatibilă atât pe telefoanele Android, cât și pe cele iOS.

De altfel, pe pagina oficială, puteți accesa link-urile de descărcare în funcție de tipul de telefon pe care îl dețineți.

opțiuni descărcare aplicațiePin
Opțiuni descărcare aplicație

Am folosit Google Play pentru a descărca aplicația pe telefonul meu mobil. După aceea suntem întâmpinați cu diverse mesaje care descriu pe scurt această aplicație și ce putem face cu aceasta. În cele din urmă, am ajuns la pagina în care trebuie să ne adăugăm numărul de telefon pentru a primi un cod de verificare din 6 cifre.

verificare număr de telefonPin
Verificare număr de telefon

După verificarea codului trimis prin SMS, este obligatoriu să bifăm căsuța prin care suntem de acord cu politica de confidențialitate a acestei aplicații.

Abia acum vom trece la pasul în care va trebui să adăugăm datele noastre personale, cum ar fi:

  • numele dvs;
  • sexul (feminin sau masculin);
  • data nașterii;
  • codul de promovare (opțional).

Acum că v-ați înregistrat cu succes, este timpul să vedeți ce are de oferit această aplicație.

Faceți cumpărături online și obțineți oferte de cashback cu aplicația RewardME

Pentru a face cumpărături, trebuie să selectați unele dintre magazinele partenere ale aplicației RewardMe.

magazine partenere RewardMEPin
Magazine partenere

După ce v-ați înregistrat, va trebui să selectați 2 magazine din lista oferită de aplicație.

În rândurile următoare voi enumera doar câteva dintre aceste magazine:

  • Airbnb;
  • McDonald’s;
  • Apple Store;
  • Steam;
  • Amazon;
  • Foodpanda;
  • Uber;
  • Bolt;
  • Ebay.

Eu am ales Steam și Amazon.

adăugare card sau adresa de emailPin
Adăugare e-mail sau card

Acum este momentul să adăugați cardul cu care veți face cumpărăturile. Deocamdată, eu am apăsat ”SKIP” pentru a afla mai multe detalii despre posibilitățile reale ale aplicației RewardMe.

În mod surprinzător, sunt întâmpinat cu un mesaj care mă anunță că am câștigat o recompensă pe care trebuie să o aleg dintr-o mică listă.

Această listă conține următoarele:

  • Reward Dollar (recomandat pentru tichete cadou digitale);
  • criptomonedă ( recomandată pentru token-uri).

Astfel, am primit 10 RD ( Reward Dollar), adică suma de 0.10$.

Așadar, pentru a beneficia de ofertele promoționale, trebuie să faceți cumpărături în cele 2 magazine selectate de dumneavoastră. Aceste oferte promoționale pot ajunge până la 4%, ceea ce este destul de puțin în comparație cu alte aplicații similare.

Citește și Obțineți vouchere cadou sau PayPal cu CouponPrizes | Merită sau nu?

Dacă doriți să schimbați magazinele, puteți face acest lucru o dată la fiecare 30 de zile. Prin urmare, ar trebui să vă gândiți cu atenție la ce magazine doriți să faceți cumpărături.

Recompensa nu va apărea imediat ce faceți cumpărături. Abia după ce a trecut perioada de rambursare, cumpărăturile făcute de dvs. pot fi considerate valabile.

Jocurile de tip „Staking” cu token-uri

În urma achizițiilor, veți primi token-uri. Aceste token-uri vor fi plasate în ”STAKING” pentru a vă crește câștigurile.

Este ca și cum ați depune bani într-o bancă și ați încasa dobândă. La sfârșitul perioadei de STAKING vă puteți retrage tokenurile. Acum depinde de dumneavoastră dacă le plasați din nou în STAKING sau le retrageți.

Printre beneficiile STAKING putem enumera:

  • 2% recompense din cumpărăturile dumneavoastră;
  • posibilitatea de a selecta 4 magazine;
  • o dobândă de 8% din valoarea tokenurilor plasate în STAKING.

Notă: STAKING-ul se desfășoară pe o perioadă de 3 luni.

Ce tipuri de monede sunt folosite pe RewardMe?

Site-ul RewardMe oferă 2 tipuri de monedă, și anume:

  • token-uri;

Token-urile pot fi schimbate în tichete cadou electronice.

  • Criptomoneda MDT (Measurable Data Token).

Valoarea criptomonedei MDT este de 0,06 dolari. Desigur, această valoare se poate schimba în funcție de evoluția pieței. Dar, în acest moment, această criptomonedă valorează 0,06 dolari.

valoare token MDTPin
Valoare token MDT

Pentru a colecta aceste criptomonede, veți avea nevoie de un portofel compatibil, unde retragerea minimă este de 5 dolari în MDT.

Sondaje de opinie și sarcini simple

Acestea sunt afișate în secțiunea ”Earn”.

Permiteți-mi să enumăr câteva dintre sarcinile disponibile pe RewardMe:

  • Conectare zilnică pe aplicație (1 RD pe zi în care vă conectați);
  • adăugarea unei adrese de e-mail (25 RD) și a unui card (25 RD);
  • înscrierea de noi membri (25 RD pe persoană);
  • configurarea contului (10 RD);
  • rețele sociale precum Twitter, Telegram sau Facebook (10 RD pentru fiecare acțiune ca ”follow” sau ”join”).

În ceea ce privește sondajele, situația nu este foarte favorabilă, existând doar 2 platforme specializate, precum Tap Research sau CPX Research.

Tot ceea ce întreprindeți în această secțiune vă va aduce recompense în RD (Reward Dollar).

Care sunt beneficiile programului de promovare?

Programul de promovare este mai aparte prin faptul că nu veți primi procente din ceea ce va realiza persoana invitată în cadrul aplicației. În schimb, contul dvs. va fi trecut de la ”Newbie” la Extra, Elite sau Ultimate. Fiecare dintre acestea aduce anumite beneficii care vor influența valoarea recompenselor obținute în urma cumpărăturilor.

Pentru ca o persoană să fie considerată activă, aceasta trebuie să își adauge cardul și adresa de e-mail.

La ce câștiguri vă puteți aștepta? Merită sau nu?

Totul depinde de achizițiile pe care le faceți. Dacă sunteți un cumpărător frecvent, aveți multe beneficii de pe urma acestei aplicații. În caz contrar, nu merită să o folosiți.

Nivelul contului dvs. este un alt factor care vă va influența potențialul de câștig. Pentru a ajunge la ultimul nivel, trebuie să îndepliniți anumite condiții care necesită concentrarea unei sume mari de bani în aplicația RewardMe (250 000 MDT).

Citește și Câștigați bani în calitate de mystery shopper cu iSecretShop | Merită sau nu?

Cu un maxim de 4% din valoarea cumpărăturilor, aplicația RewardME nu este foarte atractivă, deoarece există alte aplicații care oferă rate de cashback de până la 10%.

În concluzie, nu pot recomanda această aplicație din cauza ratelor scăzute de cashback, a numărului redus de magazine, a metodelor reduse de câștig și inexistenta recompenselor în bani.

Vă mulțumesc.

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Ne pare rău că această postare nu ți-a fost utilă!

Să îmbunătățim această postare!

Spuneți-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Pawns.app in Romania
FireFaucet Bitcoin Gratuit Romania

Lasă un comentariu