Beneficiile mersului pe jos sau alergării cu YourFitWay | Merită sau nu?

5
(1)

Sunteți o persoană activă? Lucrați într-un mediu care necesită mult efort fizic?Doriți să profitați la maximum de pașii pe care îi faceți la serviciu și nu numai? Am vești bune pentru dumneavoastră, există aplicații mobile care, teoretic, vă răsplătesc pentru a deveni mai sănătos și mai fericit. Aici putem numi câteva aplicații precum StepBet, YourFitWay, Sweatcoin sau Lympo App.

Toate aceste aplicații enumerate mai sus au rolul de a ne motiva și de a ne aduce beneficii în bani de la mersul pe jos, diverse exerciții fizice și așa mai departe.

Așa că am decis să testez aplicația YourFitWay pentru a vedea dacă într-adevăr ar putea fi o soluție salvatoare pentru a ne menține sănătoși, dar și cu ceva bănuți în buzunar. În plus, este important de știut dacă este o aplicație gratuită sau necesită un anumit abonament (investiție) pentru a face bani cu aceasta.

Ce este YourFitWay?

YourFitWay este una dintre acele aplicații de fitness care ne recompensează pentru efortul fizic pe care îl depunem în fiecare zi. În acest caz, este vorba despre recompensarea mersului pe jos, adică a numărului de pași pe care îi efectuați în timpul activităților cotidiene.

Deși am enumerat câteva aplicații similare, din punct de vedere al domeniului de activitate, YourFitWay este oarecum asemănătoare cu o altă aplicație numită CashWalk, care ne recompensează, de asemenea, pentru numărul de pași sau pentru alergatul în aer liber.

La prima vedere, pare că aplicația YourFitWay este o aplicație legitimă care ne plătește pentru a ne menține sănătoși.

Știți vorba românească ”Mersul pe jos face piciorul frumos!”, despre asta este vorba în această aplicație, la care se adaugă și elementul financiar.

Eu, de exemplu, lucrez într-un mediu în care fac un număr mare de pași și aș fi interesat de o astfel de aplicație care să-mi ofere niște recompense bănești.

Dar să vedem dacă merită să folosiți această aplicație. La prima vedere pare ok, dar este important sa știm dacă este disponibilă și pentru România.

Și cum putem vedea acest lucru?

Foarte simplu. De regulă, dacă o aplicație este listată în Google Play sau AppStore, atunci există o șansă foarte bună pentru o instalare de succes pe dispozitivele mobile proprii.

Cum vă puteți înregistra pe YourFitWay?

Din fericire pentru mine, am găsit această aplicație în Google Play.

Din câte am putut vedea, această aplicație se află încă în stadiul de ”Early Access” . Cu alte cuvinte, mai sunt necesare unele îmbunătățiri pentru a ajunge la stadiul în care poate fi folosită la întregul său potențial.

Ca urmare, mi-am luat ”inima în dinți” și am trecut la instalarea aplicației pe telefonul meu mobil.

Surpriză, când am dat să instalez această aplicație pe telefonul meu mobil, s-a blocat.

Prin urmare, am mers pe pagina oficială a aplicației pentru a găsi formularul de înregistrare.

Din câte am putut vedea, pe site-ul oficial există 2 link-uri pentru instalarea aplicației valabile pentru Google Play și AppStore.

În cele din urmă am reușit să accesez formularul de înregistrare.

formular înregistrare YourFitWayPin
Înregistrare YourFitWay

În imaginea de mai sus, puteți vedea conținutul acestui formular.

Am completat toate câmpurile și apoi mi-am confirmat adresa de e-mail.

Abia acum am putut vedea dacă aplicația YourFitWay este gratuită.

Din păcate, utilizarea acesteia nu este gratuită. Este nevoie de un abonament lunar de 10$.

Pentru a îndulci această ”afacere”, în prima lună beneficiem de o reducere considerabilă a acestui abonament și veți plăti doar 1$.

Așadar, această reducere este valabilă doar pentru prima lună. Începând cu a doua lună veți plăti un abonament de 10$.

abonament lunarPin
Plata unui abonament lunar

Ce beneficii oferă aplicația YourFitWay pentru mersul pe jos sau alergare?

Voi începe prin a spune că nu puteți face bani fără să investiți bani în această aplicație.

Acesta este un mare dezavantaj oferit de această aplicație care încă nu a fost lansată oficial pe piață.

Nu știu dacă aceasta este o strategie recomandată pentru o aplicație nouă, dar, cel puțin în cazul meu, nu îmi surâde ideea de a investi bani în astfel de aplicații. Oricât de sănătos aș ieși din utilizarea unor asemenea aplicații, nu cred că este cea mai potrivită soluție.

În cazul în care ați fi interesați de o astfel de aplicație, puteți plăti și un abonament pe un an pentru zile, cu o reducere de 20 de dolari. Cu alte cuvinte, veți achita doar 100$.

Mă gândesc că poate acesta este și motivul pentru care aplicația din Google Play nu funcționează. Poate că după ce plătesc această sumă, îmi vor da posibilitatea să o instalez mult mai ușor decât de obicei.

Desigur, acestea sunt doar speculații. Ideea este că nu voi plăti atâția bani pentru o aplicație care îmi va monitoriza numărul de pași și care poate îmi va oferi ceva în schimb.

O aplicație interesantă, dar cu probleme…

Este un risc prea mare. Există atât de multe aplicații similare în Google Play care nu necesită plata unor astfel de abonamente. Unele dintre acestea sunt menționate la începutul acestui articol. Așa că am avea de unde să alegem.

Această aplicație va folosi senzorii telefonului mobil pentru a vă monitoriza activitatea fizică (numărul de pași).

Atunci când faceți o scurtă pauză, deschideți aplicația pentru a vă colecta punctele. Aceste puncte se colectează prin deschiderea unor cufere care vor fi disponibile pe măsură ce vă deplasați.

Fiind o aplicație nouă, YourFitWay nu oferă suficiente detalii pentru a ști cu siguranță cum funcționează. De exemplu, câte puncte puteți obține pentru un anumit număr de pași și așa mai departe.

Fiecare cufăr deschis vă va permite să îndepliniți anumite misiuni.

De exemplu, pentru deschiderea a 3 cufere veți primi 200 de puncte.

Care sunt metodele de plată?

Marea majoritate a aplicațiilor de fitness oferă posibilitatea de a efectua retrageri prin PayPal.

Din păcate, la momentul actual, PayPal nu este funcțional.

Punctele câștigate pot fi schimbate în monede YFW (YourFitWay) cu care puteți primi vouchere cadou digitale sau puteți plăti abonamentul lunar. Tichetele cadou nu vor fi disponibile pentru România.

Pentru a avea o idee despre valoarea unei monede YFW, ar fi nevoie de aproximativ 250 de puncte pentru a obține o astfel de monedă.

Valoarea acestor tichete cadou poate începe de la 5 monede YFW și poate ajunge până la 100 YFW pentru cele mai scumpe.

Dacă doriți să aflați despre alte aplicații care pot plăti prin PayPal, vă pot enumera câteva, cum ar fi Attapoll, AppStation, Foap sau FunTap. Bineînțeles că nu aveți nicio garanție că veți obține ceva considerabil de pe urma acestora, dar au PayPal ca metodă de plată.

Merită sau nu?

Monmentan, nu se merită încercată această aplicație. Încă mai conține câteva bug-uri și, cel mai important, cel referitor la plata unui abonament lunar.

Poate că dacă nu ar fi trebuit să plătim 10 dolari lunar, poate că i-aș fi dat un rating mai bun. Să aștepte mult și bine ca noi să plătim 10$ lunar pentru a folosi o aplicație de urmărire a pașilor, când există nenumărate aplicații asemănătoare pe Google Play sau AppStore.

Vă mulțumesc.

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Ne pare rău că această postare nu ți-a fost utilă!

Să îmbunătățim această postare!

Spuneți-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Bitcoin gratuit Romania
Bitcoin Gratuit Romania

Lasă un comentariu