Sunt un mare pasionat de sondaje și îmi place să descopăr site-uri serioase care oferă un număr satisfăcător de sondaje, astfel încât să ating suma minimă necesară pentru a retrage bani. Printre aceste site-uri de elită se numără ySense, Pagazani, HeyPiggy, MarketAgent, Mintalise sau GG2U. Aceste platforme îi tratează cu respect pe cetățenii români și de aceea oferta de sondaje este atractivă pentru cei care vor să câștige bani online din sondaje plătite. Astăzi, ne îndreptăm atenția către platforma SurveyLama.
Când am interacționat pentru prima dată cu acest site, mintea mi-a zburat la cel mai venerat lider spiritual al budismului tibetan, Dalai Lama. Evident, nu există nicio legătură între titlul acordat de poporul tibetan și acest site de sondaje. Dar așa funcționează mintea noastră, nu-i așa?
Ce este SurveyLama?
Numele acestui site dezvăluie deja principala activitate pe care o vom desfășura: completarea de sondaje, indiferent de locația noastră. Așadar, și România se află pe lista țărilor care pot accesa fără dificultate acest site.
Un aspect interesant în ceea ce privește sondajele disponibile este faptul că putem obține până la 25 RON pe sondaj, ceea ce ar putea duce la un câștig lunar de până la 1000 RON pe lună. Acest lucru este prezentat chiar pe pagina oficială.
În lunga mea experiență de completare a sondajelor, nu am întâlnit niciun site care să ofere recompense atât de generoase. Sunt oarecum sceptic în legătură cu aceste sume pe care, în teorie, le-am putea obține doar participând la sondaje. Poate că SurveyLama a descoperit modalitatea perfectă de a oferi astfel de recompense.
Impresii și păreri despre SurveyLama
Într-o lume digitală, a face bani online din sondaje plătite a devenit o modalitate din ce în ce mai mare de a suplimenta veniturile. Așadar, pentru a cerceta cât de reale sunt datele prezentate în legătură cu platforma SurveyLama, este esențial să se creeze un cont pe site. Înainte de a îmbrățișa această inițiativă, haideți să analizăm opiniile altor utilizatori cu privire la fiabilitatea platformei.
Citește și: MultiPolls te plătește pentru părerea ta – Află ce nu îți spun!
Astfel, vom apela la TrustPilot, un site care găzduiește recenzii online. Aici, SurveyLama a obținut un scor de 4,1 din peste 15.000 de evaluări, majoritatea fiind pozitive și dezvăluind entuziasmul utilizatorilor cu privire la cantitatea de sondaje. Din păcate, nu am dat peste o recenzie în limba română sau un articol amplu care să facă lumină asupra posibilităților de câștig pentru cei care locuiesc în România.
Prin urmare, acest articol vine să umple acest gol și sper că informațiile pe care le oferă vor fi suficient de valoroase pentru a vă satisface întrebările și curiozitățile.
Cum ne putem înregistra pe SurveyLama?
Cu câteva click-uri și câteva informații de bază, înregistrarea pe SurveyLama poate fi un proces extrem de simplu și rapid. Furnizarea unor detalii precum numele, prenumele și adresa de e-mail vă vor permite să începeți procesul de înregistrare.
Nu este nevoie să navigați prin numeroase pagini pentru a ajunge la formularul de înregistrare, simpla vizitare a paginii oficiale va fi suficientă.
Înregistrarea pe SurveyLama implică 4 pași esențiali:
- Introducerea numelui, prenumelui și adresei de e-mail;
- Crearea unei parole, de preferință complexă și unică, de până la 20 de caractere;
- Alegerea unui nume de utilizator, sexul și data nașterii;
- Citirea și înțelegerea secțiunii Politica de confidențialitate.
În cele din urmă, veți primi un e-mail de confirmare a contului, care vă va aduce un mic bonus de înregistrare de 20 LP – punctele cu care veți fi recompensat pe acest site.
Desigur, aceste puncte pot fi convertite în bani sau tichete cadou digitale, lucru pe care îl vom explora în acest articol.
Crearea unui profil
Odată ce ați obținut acel bonus de pornire de 20 LP, veți fi introdus în universul SurveyLama și veți afla despre recompensele pe care le puteți primi, în funcție de nivelul de implicare.
Punctul cheie este construirea unui profil solid, pe baza căruia vei fi selectat pentru sondaje. Prin urmare, vi se va cere să răspundeți la întrebări care vizează:
- numărul de copii din gospodărie și vârsta acestora;
- diagnosticul de cancer (o întrebare neașteptată, rar pusă pe alte platforme de sondaj).
Veți avea posibilitatea de a alege dintr-o listă lungă de tipuri de cancer, dar puteți alege și opțiunea ”Prefer să nu răspund”;
- tipul de magazin în care vă faceți cumpărăturile de obicei;
- ocupația dumneavoastră.
Completând acest profil, veți câștiga 25 de puncte LP suplimentare. Astfel, veți începe aventura dvs. pe SurveyLama cu un bonus total de 50 LP, adică 0,50 dolari.
Cum funcționează SurveyLama?
În cazul României, SurveyLama oferă inițial 5 sondaje, oferite de compania CPX Research. Numărul de sondaje depinde de informațiile completate în profil.
De exemplu, eu am primit 5 sondaje (cu o durată între 12 și 26 de minute) și recompense între 6 și 25 de puncte LP, unde 1 LP valorează 0,01 dolari.
După cum puteți vedea în imaginea de mai sus, pentru a participa la un sondaj, trebuie să faceți click pe butonul corespunzător.
Dacă veți reuși să completați cu succes un număr mai mare de sondaje, veți primi diverse bonusuri. Un exemplu de bonus ar fi acordarea a 20 LP suplimentari atunci când finalizați 3 sondaje.
Care sunt metodele de plată?
Atunci când discutăm despre bani online din sondaje plătite, SurveyLama pare a fi un subiect care merită abordat. Platforma începe prin a vă oferi 50 LP (echivalentul a 0,50 dolari), iar apoi veți fi invitat să participați la diverse sondaje. Odată ce ați acumulat 2.000 de puncte LP (20 de dolari), veți putea accesa opțiunea de plată PayPal.
Deși s-a menționat anterior că punctele pot fi convertite și în tichete cadou, se pare că această opțiune nu este disponibilă în România.
Avantajele și Dezavantajele folosirii SurveyLama
Evident, nu te aștepta la un drum fără denivelări. Și când vine vorba de bani online din sondaje plătite, Surveylama pare să fie o alegere destul de decentă, dar ca în orice poveste, nu toate sunt roz. Hai să dăm la întors și să vedem pe bune ce merită și ce nu.
Avantaje 👍
- Platformă de încredere: Ok, nu te panica, nu-i vreo înșelătorie. Surveylama e verificată și chiar plătește. Nici nu trebuie să îți faci griji că vei da peste o capcană.
- Câștiguri clare: Știi exact la ce te înhami. Nu-ți spune nimeni „ai putea câștiga 10 dolari”, ți se zice direct: „prinde 1dolar pentru sondajul ăsta, și 15 minute din viața ta”. Nimic complicat, totul e direct.
- Înregistrare rapidă: Nu îți trebuie un manual de instrucțiuni. Îți completezi profilul și gata. După aia, primești sondaje care chiar au sens pentru tine.
- Opțiuni de plată la îndemână: Fie PayPal, fie carduri cadou Amazon, ambele sunt simple și populare. Nici o surpriză neplăcută la orizont.
- Bonusuri pentru devotament: Nu e cine știe ce, dar dacă te ții de treabă și răspunzi la 3 sondaje într-o zi, primești puncte extra. Mic, dar te ajută.
- Totul la vedere: Nu trebuie să ghicești nimic. Vezi câți bani câștigi, câte puncte faci și cât timp îți ia fiecare sondaj. Așa că, poți să îți organizezi eficient timpul.
- Plăți rezonabile: Să fim serioși, nu o să devii BOGAT, dar plata e ok. În comparație cu alte platforme de sondaje, e destul de decentă.
- Accesibilitate globală: Platforma e disponibilă în mai multe țări, dar hai să nu ne facem iluzii, nu toți pot accesa totul. Totuși, merită un ochi aruncat pe lista actualizată.
- Simplu de folosit: Nu ai nevoie de un masterat în IT. Dacă poți da click și răspunde la câteva întrebări, e tot ce îți trebuie. Este genul de platformă care nu te complică.
Dezavantaje 👎
- Venituri care nu sunt garantate
Așa cum îți spuneau pe site, „până la 1000 Lei pe lună” sau „până la 25 Lei pe sondaj”… da, sună bine, dar adevărul e altul. Majoritatea sondajelor îți dau între 1 și 10 lei, iar cele cu 25 de lei sunt doar excepții. Deci, dacă te gândești că vei da lovitura, te poți pregăti de o surpriză.
- Disponibilitate limitată pe țară
Ah, da, în anumite locuri funcționează, în altele, nu. În România, norocul îți surâde, dar nu te baza pe faptul că va funcționa și în alte colțuri ale lumii. Nu găsești o listă clară a țărilor disponibile pe site, așa că s-ar putea să te trezești cu mână goală.
- Pragul de retragere cam mare
Aici, un mic „heads up”: trebuie să aduni minimum 20 de dolari (sau 2000 de puncte) ca să poți să îți retragi banii. Se poate, dar… ia-ți timp, că o să dureze. Nu te aștepta să fie rapid.
- Disponibilitatea sondajelor
Nu toate sondajele sunt disponibile pentru toți utilizatorii. Când te loghezi, s-ar putea să nu găsești nimic pe acolo. Depinde de țara ta, de profilul completat… și, sincer, nu prea ai control asupra acestui lucru. Așa că s-ar putea să pierzi timp verificând și, evident, să nu ai nimic de făcut.
- Cât de bine plătește timpul tău?
Să spunem că dai 16 minute pe un sondaj și primești 60 de puncte, adică vreo 0.60 dolari. De-aia zic: nu te aștepta să devii milionar din asta. Plătește mic pentru efortul depus.
- Opțiuni limitate de plată
Plătești cu PayPal? Perfect. Dar dacă nu? Sau dacă vrei altceva? Așa că, dacă Amazon nu e ce-ți trebuie, s-ar putea să-ți fie mai greu să găsești o soluție. E un sistem destul de simplu, dar e bine să știi de la început.
- Sondaje imprevizibile
Unele sunt mai bune decât altele – nu te aștepta la o consistență deosebită. Așadar, va trebui să fi atent ce alegi, că nu toate sunt la fel de atractive. S-ar putea ca unele să-ți ofere bani mai mulți, iar altele să-ți mănânce timpul fără să merite.
- Răbdare, multă răbdare
Nu-ți face planuri să câștigi în fiecare zi. Sondajele nu apar constant, deci va trebui să verifici din când în când. Un fel de „nu sta la coadă prea mult, că s-ar putea să nu ai ce lua”.
- Bonusuri mici, aproape insesizabile
Un bonus de 20 de puncte pentru completarea a trei sondaje? Serios? Nu că nu ar fi ceva, dar nu se compară cu ce îți trebuie ca să ajungi la 2000 de puncte. Practic, nu te îmbogățești din asta, dar mai ajungi și tu un pas mai aproape.
Care este verdictul final?
SurveyLama nu e chiar un site groaznic, dar nici nu e pe podiumul primelor site-uri de sondaje. Este la mijloc – funcționează, dar nu te aștepta să dai lovitura. Ce mi-a plăcut, totuși, este că ai opțiunea de a plăti prin PayPal și că e disponibil în mai multe țări.
Dacă ai nevoie de un site suplimentar de sondaje, înregistrează-te. Dar dacă vrei să faci bani pe bune, aruncă o privire pe Cele mai bune 10 site-uri de sondaje plătite pentru România.
Acolo găsești platforme care chiar îți pot aduce câștiguri mai mari, mai repede.
Și, dacă ești activ pe TikTok, îți recomand un alt articol cu metode reale de a face bani pe această platforma de socializare.
Opțiunea de ștergere a contului
Funcționalitatea esențială pe care o așteptăm în secțiunea de setări a oricărui site care se ocupă de bani online din sondaje plătite este prezența opțiunii de ștergere a contului. Este o satisfacție de a vedea că SurveyLama îndeplinește această cerință, oferindu-ne opțiunea de a ne șterge definitiv contul.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care se pot simți nemulțumiți de potențialul de câștig obținut prin acest sistem, sentiment pe care îl împărtășesc, vă îndemn să luați în considerare folosirea acestei opțiuni pentru a șterge irevocabil contul creat (recomandare pe care o fac cu sinceritate).
Dacă ai întrebări sau vrei să îmi povestești experiența ta cu SurveyLama, te rog, lasă-mi un comentariu mai jos. Aș fi curios să aflu părerea ta!
Vă mulțumesc.