Câștigați bani din jocuri pe telefon cu Cashyy | Merită sau nu?

4
(4)

Am testat site-uri de sondaje, am descoperit site-uri SCAM, am încercat diverse aplicații, toate pentru a face bani pe internet. După atâta muncă, cred că e timpul să iau o pauză, testând o aplicație de făcut bani din jocuri pe telefon. Este vorba de Cashyy.

Am descoperit-o de curând și m-am gândit să arunc o privire asupra a ceea ce oferă utilizatorilor pentru a face bani cu telefonul mobil.

De când am lansat acest site (sondajebune.com), am testat multe aplicații de jocuri pe mobil. Printre ele putem enumera câteva precum Tap Money Rain, CashApp, Bitcoin Blast, Cash Giraffe, Octappush și așa mai departe.

Unele s-au ridicat la nivelul așteptărilor utilizatorilor, în timp ce altele au dezamăgit, în sensul că nu au fost atât de avantajoase pentru cei care locuiesc în România.

În ce categorie credeți că se încadrează aplicația Cashyy? Va fi una serioasă sau va fi catalogată drept o mare pierdere de timp?

Sunteți curioși să vedeți ce presupune munca pe telefonul mobil cu o aplicație precum Cashyy? Atunci, vă invit să citiți cu plăcere acest articol și sper că veți fi mulțumiți de calitatea acestuia.

Ce este Cashyy?

Cashyy este o aplicație care vă invită să jucați jocuri sponsorizate în schimbul unor recompense în bani sau tichete cadou digitale.

Dacă aruncăm o privire rapidă la această aplicație în Google Play, vedem câteva lucruri pozitive, cum ar fi evaluarea, numărul de descărcări sau simple feedback-uri din partea unor utilizatori din România.

Bineînțeles că vor exista și utilizatori care nu sunt mulțumiți de această aplicație, adică nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor acestora în ceea ce privește modul de câștig, suma minimă de retragere sau alte elemente care au afectat negativ performanța aplicației Cashyy.

Nu vă impacientați, în acest articol veți afla tot ce trebuie să știți despre această aplicație, dacă merită să o instalați, dacă există jocuri disponibile pentru un utilizator din România și multe altele.

Cum ne putem înregistra pe Cashyy?

Aplicația Cashyy este disponibilă doar pentru telefoanele Android. Prin urmare, dacă nu dețineți un astfel de telefon, atunci nu are rost să citiți acest articol, cu excepția cazului în care vă place modul în care scriu (mai glumesc și eu puțin).

Cashyy pe Google PlayPin
Aplicația Cashyy pe Google Play

În imaginea de mai sus, puteți vedea cum arată aplicația Cashyy în Google Play, asta ca să nu descărcați din greșeală o altă aplicație care are logo-uri oarecum identice. Mie mi s-a întâmplat să fac o astfel de greșeală.

Aplicația se numește Cashyy – Joacă și câștigă bani, cu un rating de 4,5 și peste 5 milioane de descărcări.

Notă: Dimensiunea fișierului necesar pentru a instala aplicația Cashyy este de 20.75 MB

După ce ați instalat aplicația, veți primi câteva informații despre modalitățile de câștig disponibile, precum și o scurtă prezentare generală a elementelor aflate pe pagina contului dumneavoastră.

Dar pentru a începe să jucați jocuri cu Cashyy, trebuie să vă înregistrați.

Pentru o înregistrare pe Cashyy veți primi 1 800 de monede.

Pur și simplu selectați secțiunea în care este afișată notificarea de înregistrare și urmați pașii necesari.

Astfel veți introduce date cum ar fi:

  • sexul (feminin sau masculin);
  • vârsta dumneavoastră;
  • consimțământul dvs. pentru utilizarea datelor dvs. în Cashyy.

După ce ați finalizat toți acești pași, următoarea fază este alegerea metodei de înregistrare:

  • Facebook;
  • adresa de e-mail.

Am ales să mă înregistrez pe Cashyy prin adresa de e-mail, la care veți aplica și o parolă.

Bani din jocuri pentru mobil cu Cashyy

Utilizarea acestei aplicații presupune efectuarea unei setări pe telefon.

permitere acces utilizare aplicație Pin
Acces utilizare aplicație Cashyy

În imaginea de mai sus puteți vedea activarea permisiunii de acces de utilizare pentru aplicația Cashyy.

De abia acum veți primi acele 1 800 de monede după ce ați selectat butonul de colectare.

Misiuni

La momentul scrierii acestui articol, un singur joc era disponibil în aplicația Cashyy și avea un termen limită de 7 ore.

O singură misiune pentru RomâniaPin
O singură ofertă pentru România

Este vorba de jocul Coin Master care presupune jucarea acestuia timp de minim 5 minute pe o perioadă de 3 zile.

Acel termen limită de 7 ore și 15 minute (dacă nu mă înșel) se referă la valabilitatea acestei oferte. Cu alte cuvinte, dacă nu veți selecta oferta în cele 7 ore în care este valabilă pentru contul dumneavoastră, atunci aceasta se va închide și nu o veți mai putea finaliza.

Teoretic, mai multe jocuri pot apărea doar după ce această primă ofertă a fost completată. Cel puțin, acest lucru este specificat în secțiunea de oferte. Bineînțeles, în alte țări mai dezvoltate, numărul acestor misiuni sau oferte este mult mai mare.

Dar pentru România, va trebui să ne mulțumim doar cu acest joc. Cine știe, poate vor fi adăugate și alte jocuri în viitor.

Selectarea ofertei sau a misiunii necesită instalarea unui joc sponsorizat din Google Play.

Coin Master pe Google Play Pin
Jocul Coin Master pe Google Play

Acesta este jocul din oferta disponibilă pentru conturile din România.

Ar fi trebuit să descriu și secțiunea de oferte plătite, cum ar fi sondaje, videoclipuri, dar din păcate nu este disponibilă pentru România.

Această secțiune de oferte este similară cu ceea ce ați putea găsi pe site-uri specializate precum FreeCash, Idle-Empire, ySense sau GraBTC.

Program de promovare

Fiecare persoană care se înregistrează cu codul de promovare al contului dumneavoastră vă va aduce un bonus de 100 de monede.

De asemenea, ca urmare a activității lor, veți primi un comision de 25% din câștigurile obținute. Se pare că și persoana care s-a înregistrat cu linkul dumneavoastră va primi acel comision de 25%.

Așadar, comisionul de 25% este valabil pentru ambele părți implicate, atât pentru cel care promovează, cât și pentru cel invitat.

Care sunt metodele de plată?

Ei bine, pentru România, este prezentată o singură metodă de retragere, și anume PayPal.

Suma minimă de retragere este de 0,83 RON, adică 2 000 de monede.

Suma minimă de retragere pentru CashyyPin
Suma minimă de retragere

Din păcate, pentru România, nu sunt prevăzute tichete cadou digitale pentru retragerea câștigurilor din Cashyy.

Merită sau nu?

Deși sună ca o modalitate interesantă de a face bani de pe telefonul mobil, trebuie să spun că utilizarea acestei aplicații pentru România nu este una profitabilă.

Deși, la prima vedere, pare că folosirea aplicației Cashyy poate aduce câștiguri decente, din păcate nu se apropie de realitate.

Într-adevăr, vom primi 1 800 de monede și am avea nevoie de încă 200 de monede pentru a putea retrage 0,83 RON. Prima retragere poate fi făcută fără prea mult efort, dar ce se întâmplă după ce ați finalizat prima ofertă.

Nu avem nicio garanție că vom primi mai multe jocuri după ce am finalizat prima ofertă.

Dacă nu vom avea jocuri, nu vom putea obține nici măcar acea amărâtă sumă de 1 LEU.

Așa că aceia dintre voi care credeți că vă veți muta pe o plajă însorită, cu un cocktail pe o masă bine aranjată, și veți juca jocuri pe telefon cu aplicația Cashyy vor fi profund dezamăgiți.

O să ne distrăm, ne vom ”toci” degetele, dar nu vom obține nimic semnificativ din această aplicație de jocuri mobile.

În concluzie, utilizarea aplicației Cashyy nu este recomandată pentru a face bani pe telefonul mobil. Dacă doriți să vă distrați, atunci puteți să o încercați.

De asemenea, această aplicație este recomandată doar în situația în care puteți atrage mai multe persoane prin trimiterea acestora la link-ul dvs. de recomandare.

În cazul în care sunteți dezamăgiți de această aplicație, aveți în secțiunea de profil butonul de închidere a contului.

Vă mulțumesc.

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 4

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Ne pare rău că această postare nu ți-a fost utilă!

Să îmbunătățim această postare!

Spuneți-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Bitcoin gratuit Romania
Bitcoin Gratuit Romania

Lasă un comentariu