Recompense în Roblox sau Free Fire cu DailyCoin | Adevărat sau Minciună?

5
(1)

Sunteți un pasionat de jocuri cunoscute, precum Roblox, Free Fire, CS-GO, Fortnite etc.? Doriți să beneficiați de tichete digitale gratuite care pot fi folosite în aceste jocuri? Ați auzit de site-uri sau aplicații precum FreeCash, FireFaucet, Rewardy, Idle-Empire, LootGain sau CouponPrizes? Există o aplicație numită DailyCoin care încearcă să se apropie de site-urile enumerate mai sus.

Ei bine, pe site-urile enumerate mai sus și nu numai, dumneavoastră, ca membru al acestora, puteți primi diverse tichete cadou digitale care pot fi folosite fără probleme în aceste jocuri captivante.

Despre o astfel de aplicație vă voi prezenta în acest articol. Este vorba de aplicația DailyCoin.

Această aplicație ar trebui teoretic să vă ofere posibilitatea de a cheltui orice monedă din aplicație în jocuri precum FreeFire, PUBG Mobile, Roblox și așa mai departe.

Urmărind recenziile în limba română lăsate de cei care au folosit-o, nu mi-am putut da seama dacă este o aplicație reală sau doar o altă încercare de înșelătorie la adresa celor interesați de jocuri precum Roblox sau FreeFire.

Ce este DailyCoin?

DailyCoin este mediul în care consumatorii tineri, adică pasionații de jocuri mobile, sunt încurajați să folosească această aplicație pentru a obține gratuit ceea ce în lumea online se numește ”FREE ROBUX” sau ”DIAMANTE” pentru Free Fire.

Cei care NU își permit să cheltuiască bani pe astfel de jocuri sunt atrași de oferte din ce în ce mai convingătoare care, teoretic, le vor oferi șansa de a obține gratuit monede de joc.

Cât de dificil ar putea fi să obțineți astfel de monede de joc vizionând videoclipuri sau pur și simplu jucând jocuri pe mobil?

Cam la asta se referă aplicația DailyCoin.

Nu mă mai îndoiesc că recompensele vor fi dobândite într-un interval de timp rezonabil, dar vor fi aceste recompense plătite celor care au muncit pentru acestea?

Merită să vă implicați în aplicația DailyCoin sau este mai bine să vă îndreptați atenția către alte aplicații mai fiabile?

Sper că v-am captat interesul pentru această aplicație și, prin urmare, este timpul să ne concentrăm asupra modului de înregistrare. Doar așa vom putea înțelege cum se utilizează aplicația DailyCoin și ce fel de recompense sunt oferite și mai ales dacă este de încredere.

Cum ne putem înregistra pe DailyCoin?

Aplicația DailyCoin poate fi folosită doar de cei care dețin un telefon android. Prin urmare, Google Play va fi magazinul de aplicații pe care îl veți folosi pentru a descărca această aplicație.

DailyCoin în magazinul online Google PlayPin
DailyCoin în Google Play

Ratingul este unul decent, de 4,4, cu peste 1 milion de descărcări. La un număr atât de mare de descărcări ne așteptăm ca această aplicație să fie una serioasă, nu-i așa?

În mod normal, acest aspect nu este unul care să ofere siguranță utilizatorilor de telefoane mobile, dar totuși, pentru a ajunge la aceste cifre, ar trebui să fie ceva deosebit, nu-i așa?

Așa cum am afirmat mai sus, nu există claritate nici în privința recenziilor. Desigur, vor exista recenzii negative, dar acestea pot fi numărate pe degetele de la o mână. Marea majoritate a acestor recenzii sunt oferite de cei care încă așteaptă să fie recompensați.

Și astfel, o aplicație precum DailyCoin mi-a stârnit interesul în așa măsură încât m-am gândit să o instalez și să o testez pentru a vă oferi un articol de calitate care sper să vă fie util.

Notă: Dimensiunea fișierului necesar pentru a instala aplicația DailyCoin este de 52,71 MB.

Nici nu m-am dezmeticit bine, că imediat după ce am instalat-o am primit o notificare că am urcat un nivel pentru care am primit 5 000 de puncte. Care în cele din urmă a ajuns la un total de 20 000 de puncte datorită unui BOOST (de 4 ori).

atingerea nivelului 2Pin
Nivelul 2 in DailyCoin

Răsfoind această aplicație din curiozitate, am primit un alt nivel în care am fost recompensat cu 3 000 de ori 4, adică alte 12 000 de puncte. Aceste puncte au fost obținute fără a face nimic deosebit, ceea ce este îngrijorător.

nivelul 3 în DailyCoinPin
Nivelul 3 în DailyCoin

Dar ceea ce nu am găsit a fost o modalitate clară de a crea un cont pentru a ne monitoriza activitatea și a fi astfel recompensați.

Cum funcționează aplicația DailyCoin?

Nici măcar nu știu dacă are rost să scriu despre cum funcționează, deoarece nu am găsit o modalitate de a crea un cont. Ca să nu mai vorbim de numeroasele puncte care mi se oferă fără să fac nimic special.

pagina de start aplicație DailyCoinPin
DailyCoin

În mod normal, tot ce ar trebui să faceți pe această aplicație este să jucați jocuri și să vizionați videoclipuri.

Dar ceea ce m-a făcut cu siguranță să mă răzgândesc a fost numărul mare de reclame pe care am fost FORȚAT să le văd.

Stau ca un disperat să văd cum funcționează această aplicație, dar în schimb pentru aproape fiecare click pe care îl fac în aplicație mi se ”oferă” o RECLAMĂ. Deja a devenit foarte enervantă din acest punct de vedere.

Și interfața cu utilizatorul este concepută în așa fel încât doar cei care au lansat această ”mizerie” de aplicație să poată profita de ea.

Așadar, utilizarea acestei aplicații vă va aduce o mulțime de reclame ENERVANTE și nimic util. Cei care sunt cu nervii la limită (vorba vine) sunt sfătuiți să nu instaleze această aplicație.

Care sunt metodele de retragere?

Teoretic, pentru 100 000 de monede de aur (acestea sunt, de asemenea, monede din joc) ar trebui să primiți 10 000 ROBUX.

Dar totul este o înșelătorie. Nu veți primi aceste recompense.

Acesta este și interesul companiei care a dezvoltat această înșelătorie. Nu le pasă de părerea utilizatorului atâta timp cât această aplicație generează profit, dar numai într-un singur sens.

Merită sau nu?

Sunt foarte surprins de ratingul de 4.4 din Google Play. Nu știu dacă i-aș fi dat un nota 1 pentru toți nervii pe care această aplicație mi i-ar putea provoca.

Ca să scurtez acest articol, nu vă recomand să instalați aplicația DailyCoin. Este o mare înșelătorie din care nu veți obține nimic. Poate doar nervi…aici s-ar putea să aveți o șansă.

Aceasta este o tragedie, deoarece multe dintre aceste aplicații care sunt descrise ca fiind de încredere în magazinele de aplicații precum Google Play sau App Store continuă să facă ravagii.

Prin urmare, încercați să găsiți articole cu informații folositoare pentru a preveni pierderea banilor sau a timpului liber înainte de a utiliza astfel de aplicații.

Vă mulțumesc.

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Ne pare rău că această postare nu ți-a fost utilă!

Să îmbunătățim această postare!

Spuneți-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Bitcoin gratuit Romania
Bitcoin Gratuit Romania

Lasă un comentariu