Earnably Tutorial | Sondaje online gratis pentru România

Free Bitco.in Bitcoin Gratuit Romania

Nu e prima platformă de genul ăsta pe care o testez. Sunt sute în spate, unele bune, cele mai multe nu. Earnably.com mi-a ajuns pe radar și am intrat cu același scepticism cu care intru pe oricare alta.

Am creat contul, am parcurs tot ce oferea, am testat procesul de plată. Și da, am fost plătită (nu o dată). Asta e important de spus de la început, ca să nu ne pierdem timpul cu speculații.

Dar plătită nu înseamnă că merită pentru oricine. Earnably are un potențial real, și are și zone care m-au lăsat cu semne de întrebare. Pe ambele le găsești mai jos, fără filtre, ca să poți judeca singur dacă intri sau nu.

Ce este Earnably și la ce să te aștepți?

Pe Earnably nu dai de nimic spectaculos la prima vedere. E un site GPT, adică din categoria platformelor unde faci mici activități online în schimbul unor recompense. Gratuit, fără taxă de intrare, fără abonament.

A pornit în 2015. În contextul ăsta, asta înseamnă că nu are în spate istoria unor platforme care au apucat să-și regleze mecanismele, să trateze problemele și să construiască o bază de utilizatori solidă. Nu e o problemă mare, dar e un detaliu pe care îl iau în calcul când evaluez dacă merită timpul meu.

Înregistrarea nu pune probleme. Email, username, parolă, confirmare. Dashboard-ul apare imediat după și arată clar ce ai la dispoziție, fără să cauți prin meniuri sau să ghicești unde se ascunde ceva. Interfața e curată, orientată spre acțiune, nu spre prezentare.

Problema cu site-urile de genul ăsta nu e niciodată procesul de înscriere. E ce vine după. Câți bani faci efectiv, cât de bune sunt oportunitățile față de platforme similare și dacă timpul investit se justifică. La asta mă uit în continuare.

Completează sondaje și câștigă bani

Am intrat în secțiunea de sondaje cu așteptări moderate. Nu pentru că știam ceva anume despre Earnably, ci pentru că sondajele plătite rareori surprind plăcut pe oricare platformă.

sondaje de opinie oferite de Earnably

Procesul de start e simplu: completezi un scurt sondaj de profil și după ai acces la ce oferă platforma. Cam 5 minute. Nu e nimic care să te oprească.

Complicația vine puțin mai târziu. Sondajele de pe Earnably nu sunt găzduite direct pe platformă, ci vin prin survey routers, adică ești trimis la parteneri externi. Recompensele ajung tot în contul tău Earnably, dar lucrezi efectiv pe alte site-uri. Și la mulți dintre acești parteneri trebuie să completezi din nou câteva informații de bază înainte să poți începe. Se întâmplă o singură dată per router (după merge), dar dacă ai trecut deja printr-un onboarding similar în aceeași zi, ai chef de altul ca de alergie.

Platforma a rezolvat ceva care mă irita pe orice site de sondaje: acum poți vedea cât câștigi înainte să intri în sondaj. Înainte nu puteai. Intrai, pierdeai 10 minute pe întrebări de calificare, și abia la final aflai suma. Faptul că au schimbat asta e o decizie bună (simplă, dar bună).

Sondajele de pe Earnably funcționează. Câștiguri există. Dar am testat și HeyCash și Attapoll, și pentru sondaje strict, Earnably nu e acolo unde concurența se află. Nu e o platformă rea, e una care nu excelează pe segmentul ăsta.

Și un detaliu care contează: routerele disponibile și numărul de sondaje variază în funcție de țară. Ce vezi tu poate fi complet diferit față de ce vede altcineva.

Oferte plătite de jocuri și sondaje

Offer wall-urile de pe Earnably le găsești în două locuri: secțiunea „Explore” și secțiunea „Offers„. Poți descărca aplicații, juca jocuri, da click pe reclame, te poți înscrie la trial-uri. Ce apare concret la tine depinde și de țară, deci nu e același lucru pentru toată lumea.

oferte plătite pentru telefonul mobil disponibile pe Earnably

Problema e că wall-urile astea nu sunt exclusive Earnably. Sunt cam aceleași pe care le găsești pe Pawns, pe EarnLab și pe alte platforme de genul. Dacă ești deja înscris pe câteva, nu ai un motiv real să adaugi și Earnably în listă doar pentru offer walls. Are sens să o faci dacă îți place platforma în ansamblu, nu pentru că wall-urile îți oferă ceva în plus față de ce ai deja.

Acum, tracking-ul. Am văzut raportări că ofertele completate nu au apărut în cont (și nu vorbesc de cazuri izolate). Petreci timp, urmezi pașii, termini oferta și creditul nu se mișcă nicăieri. E genul de surpriză care te face să pui mâna pe frunte și să te întrebi dacă a meritat.

Ca să eviți asta, sunt câteva lucruri de bifat înainte să începi. Dezactivezi ad blocker-ul, site-ul funcționează cu cookies și anumite scripturi nu rulează cu el pornit. Browserul trebuie să permită cookies de la terți. Urmezi instrucțiunile fiecărei oferte exact cum sunt scrise, nu aproximativ, pentru că o intrare invalidă înseamnă muncă fără plată. Din când în când ștergi cache-ul browserului.

exemplu de joc pentru mobil
Exemplu de joc pe Earnably

Și asta e separat de orice: când completezi o ofertă, faci screenshot la orice eroare care apare pe ecran. Poate nu ai nevoie niciodată de ele (bine). Poate ai, și atunci ești bucuros că le-ai făcut.

Dacă bifezi toate astea, creditul ajunge mai des unde trebuie. Nu e o garanție, e doar tot ce poți controla de partea ta.

Câștigi bani uitându-te la videouri pe Earnably

Am stat o vreme cu videoclipurile pe Earnably. Le-am dat o șansă corectă. Și pe scurt: nu o să faci bani din ele.

videoclipuri gratuite pe Earnably

Nu e ceva specific platformei, asta e important de știut. Pe mai toate site-urile de tip GPT, videoclipurile există, dar câștigul e aproape simbolic. Earnably nu e o excepție.

Ca fundal, merg. Categoriile sunt variate și clipurile sunt destule, nu o să rămâi fără ce urmări. Dar dacă te-ai așezat cu ideea că faci ceva util financiar, dezamăgirea vine repede.

Procesul în sine are câțiva pași pe care nu te aștepți să-i faci. Clipurile nu se urmăresc direct pe Earnably, ci pe platforme separate, PixelPointTV sau HideoutTV. Trebuie să te înregistrezi și acolo, separat. Punctele se strâng pe platformele respective și abia după le muți în contul de Earnably.

Și ca să primești punctele alea, trebuie să stai până la capătul clipului, cu tot cu reclame. Problema e că reclamele nu rulează mereu. Asta depinde de câți advertiseri sunt activi în momentul respectiv, și nu e ceva pe care îl controlezi tu. Dacă nu apar reclame, nu câștigi nimic din ce ai urmărit. Poți să stai ore și să ajungi la zero.

Chiar cu reclame active, ritmul e lent. Ore de vizionat ca să ajungi undeva în jurul unui dolar.

Dacă vrei să câștigi ceva concret pe Earnably, există metode mai eficiente pe platformă. Videoclipurile le poți lăsa să ruleze când nu ai altceva de făcut, dar cam atât.

Cum să câștigi bani descărcând aplicații pe Earnably

Earnably a avut o vreme o secțiune separată cu aplicații și jocuri pe care le descărcai pe telefon sau tabletă și primeai puncte pentru asta. La un moment dat, au renunțat la ea.

N-am primit nicio notificare, n-am văzut nicio explicație. Pur și simplu a dispărut.

Aplicațiile sunt în continuare disponibile, dar acum le găsești în offerwall-uri sau în secțiunea „offers„. Nu e complicat, trebuie să cauți în altă parte față de unde erai obișnuit.

Când dai de o aplicație care te interesează, vezi imediat cât primești și ce trebuie să faci pentru asta. Condițiile sunt afișate de la început (de obicei trebuie să ajungi la un anumit nivel în aplicație sau să o folosești un timp). N-am avut surprize neplăcute la capitolul ăsta.

Pe desktop poți răsfoi tot ce e disponibil, iar când găsești ceva, trimiți linkul de descărcare direct pe telefon. Funcționează fără să te muți de pe un ecran pe altul.

Dacă nu ești grăbit și alegi cu grijă ce descarci, poți aduna puncte fără mare efort și, din când în când, dai peste aplicații pe care le-ai fi testat oricum.

Cum funcționează programul de recomandare?

Există și varianta în care câștigii puțin în plus fără să faci nimic nou, doar trimițând pe cineva.

Dacă inviți un prieten sau un membru al familiei pe Earnably, primești 10% din tot ce câștigă el pe platformă. Banii ăștia nu ies din câștigurile lui (important de știut), ci sunt plătiți separat de Earnably. Practic, nu îi iei nimic din buzunar.

Mai vine și un bonus de 30.000 de puncte, adică 3 dolari, în momentul în care persoana invitată ajunge să strângă primele ei 30.000 de puncte. O singură dată, nu recurent (am verificat), dar tot e ceva.

Cât de mult poți câștiga din referaluri depinde complet de cât de activ e cel pe care l-ai invitat. Dacă îl trimiți pe cineva care intră de două ori și uită că există platforma, nu o să simți nimic. Dacă îl trimiți pe cineva care chiar folosește Earnably regulat, comisionul de 10% se adună în timp.

Nu e o strategie principală de câștig pe Earnably. E mai degrabă un plus care apare dacă oricum cunoști pe cineva interesat și nu ai niciun motiv să nu trimiți linkul.

Cum primești banii de la Earnably?

Pe Earnably poți retrage prin PayPal sau prin carduri cadou. Ce ai la dispoziție concret depinde de țara în care ești (nu toate opțiunile sunt disponibile peste tot, și lista de carduri variază destul de mult de la o țară la alta).

sumele de bani necesare pentru a retrage pe Earnably

Pragul de retragere nu e fix pentru orice. Pentru PayPal ai nevoie de 10.000 de puncte. Pentru cardurile cadou, depinde de cardul pe care îl alegi.

10.000 de puncte înseamnă 1 dolar. Înainte sistemul era mai complicat, dar l-au simplificat la actualizarea majoră a platformei. Nu știu cine a luat decizia asta, dar a fost una bună.

Un dolar ca prag de retragere e puțin, chiar și pentru standardele din zona asta. Nu e ceva ce găsești des la platformele de sondaje sau GPT și se simte ca un avantaj real, mai ales la început când sumele sunt mici și aștepți să scoți ceva concret.

Procesarea durează până la trei zile. În practică, am primit banii mult mai repede de fiecare dată când am retras.

Cât poți câștiga cu Earnably?

Earnably nu te face bogat. Asta e clar din prima secundă în care te uiți la cum funcționează sistemul de puncte.

10.000 de puncte valorează un dolar, deci ca să ajungi la 10 dolari ai nevoie de 100.000. Se ajunge la suma asta, nu e o fantasmagorie, dar cere răbdare.

Am testat și Timebucks și RewardsXXL și față de ele Earnably e ceva mai puțin generos la oportunități. Nu la modul dramatic (diferențele se văd, nu se strigă), dar se simte când compari. Față de platformele astea, trebuie să investești mai mult efort pentru același rezultat.

Per total e o sursă de câștiguri în plus față de ce ai deja, nu un venit pe care te poți baza. Dacă știi asta înainte să te apuci, nu ai de ce să fii dezamăgit. Dacă te-ai gândit că poate înlocuiește altceva, probabil că nu asta e platforma ta.

Cum ceri ajutor?

Știi senzația aia când ceva nu funcționează și nu ai idee cui să te adresezi? Pe Earnably ai câteva variante, ceea ce nu e deloc garantat pe platformele de genul ăsta.

Prima oprire e secțiunea FAQ de pe site. Conține destul de multă informație (mai mult decât mă așteptam, sincer), și merită să te uiți acolo înainte de orice altceva.

Dacă nu găsești ce cauți acolo, trimiți un email. Ei avertizează că poate dura câteva zile până primești răspuns. Am contactat echipa de câteva ori și, cel puțin în experiența mea, au răspuns destul de repede. Mai repede decât sugerează avertismentul ăla de pe site, care te lasă cu impresia că poți să aștepți mult și bine.

Mai există și pagina de Facebook. Sunt activi acolo și răspund vizibil la ce postează oamenii. Problema e că, dacă urmărești conversațiile, în cele mai multe cazuri tot la email îi îndrumă. Faci un ocol inutil.

Deci dacă ai nevoie de ajutor, nu mai trece pe la Facebook în speranța că e mai rapid. Trimite direct un email. Din experiența mea, merită.

Cum te înscrii în Earnably?

Dacă locuiești într-o țară mai puțin obișnuită pentru platformele astea, prima întrebare e mereu aceeași: pot să mă înscriu? Pe Earnably, cel mai probabil da. S-au extins față de ce ofereau înainte, când lista de țări acceptate era undeva la 40. Acum e practic deschis global.

cum să te înregistrezi pe Earnably

Accesul nu înseamnă automat și oferte. Dacă ești din SUA, UK, Canada, Australia sau undeva în Europa, ești în zona cu cele mai multe sondaje și taskuri disponibile. Din Africa de Sud, India, Hong Kong, China sau Mexic poți intra, dar vei găsi mai puțin de lucru. Nu e o surpriză, dar merită să știi dinainte.

Ceva care m-a surprins puțin față de alte platforme: Earnably permite până la 3 conturi în aceeași gospodărie, pe dispozitive separate. Dacă mai e cineva în casă interesat, nu e nicio problemă să vă înregistrați amândoi.

Ce nu e permis e să îți faci tu singur mai multe conturi. Sistemul detectează asta, și contul poate fi suspendat. Nu e o zonă gri unde poți testa limitele.

Un lucru pe care nu te-ai gândi să îl verifici înainte: VPN-ul. Dacă îl ai activ când intri pe Earnably, chiar dacă rulează în fundal pentru Netflix sau altceva, platforma îl tratează automat ca tentativă de ocolire a regulilor și îți blochează accesul. Contul se închide fără să ți se ceară explicații. Oprește VPN-ul înainte să deschizi platforma, indiferent de motiv.

Poți lucra de pe telefon?

Intri de pe telefon și funcționează. Nu ca variantă de avarie, ci ca variantă reală. Câteva oportunități de câștig, descărcatul de aplicații printre ele, sunt disponibile exclusiv de pe mobil. Nu le găsești pe desktop și nici nu le poți accesa de acolo.

Platforma merge în browser, pe telefon sau tabletă, Android și iOS fără probleme. Asta înseamnă că poți intra când ai câteva minute libere, indiferent unde ești. Nu ai nevoie să aștepți să ajungi acasă la calculator ca să bifezi o ofertă (și știm cu toții că până ajungi acasă te-ai răzgândit sau ai uitat complet).

Aplicație dedicată nu există momentan. În secțiunea de FAQ menționează că vor să creeze una, fără să spună mai mult. Până atunci, browserul ține locul și nu am simțit că ceva nu funcționează cum trebuie pe ecranul mic.

Este Earnably LEGIT sau SCAM?

Earnably e legitimă. Am verificat, am testat, banii ajung unde trebuie. Dacă asta era întrebarea care te ținea pe loc, poți să o lași deoparte.

Ceea ce rămâne e o întrebare mai plictisitoare și mai importantă: merită timpul tău?

Per total, platforma e ușor de folosit și are destule oportunități ca să nu te trezești că ai intrat pe un site cu trei sondaje și un formular abandonat din 2019 (am mai dat de astea). Nu e cazul. Găsești cu ce să te ocupi.

Și totuși nu mi-aș pune-o pe lista scurtă. Nu pentru că are ceva în neregulă, ci pentru că există platforme care oferă aceleași tipuri de activități cu condiții mai bune per total. Când timpul tău e fix și vrei să scoți cât mai mult din el, diferența asta contează.

Dacă vrei să compari înainte să te decizi, merită să te uiți și peste Top 12 site-uri GPT de făcut bani în plus. Am trecut eu prin ele și nu e o listă aruncată la întâmplare.

Pawns.app in Romania
FireFaucet Bitcoin Gratuit Romania
Acest articol poate conține linkuri afiliate. Te rog să citești declarația mea pentru mai multe informații.

2 comentarii la „Earnably Tutorial | Sondaje online gratis pentru România”

  1. Pe earnably am văzut ca 1250 puncte înseamnă 10 dolari…dacă 10 000 puncte înseamnă 10 dolari e mult de munca, nu te lasă să te conectezi la sondaje. Cum se fac bani din vizionarea videoclipurilor?

    Răspunde
    • Earnably oferă 2 metode de plată, una în dolari și cealaltă în euro. Pentru a retrage 1 dolar în PayPal ai nevoie de 10 000 de puncte și nu de 1250 de puncte. Dacă preferi moneda euro, atunci vei avea nevoie de 15 000 de puncte.
      Pentru a face bani din vizionare, vei folosi 2 platforme, Hideout.TV și Loot.TV. Reclamele din timpul videoclipului sunt cele care îți vor aduce puncte. Dar nu merită, recompensele sunt foarte mici.

      Răspunde

Lasă un comentariu