Bani prin Paypal din jocuri pe mobil cu GReward | Merită sau nu?

0
(0)

Aș vrea să joc niște jocuri pe telefonul mobil și să fac niște bani, de preferat să pot efectua retrageri prin PayPal. Nu pot spune că nu am mai testat astfel de aplicații, dar nu prea se potrivea cu publicitatea acestora de pe internet cu privire la valoarea câștigurilor. Mă refer aici la aplicații precum Cashyy, Brain Battle, App Flame, Rewardr și așa mai departe. Recent m-am ”împiedicat” de o aplicație de jocuri numită GReward prin Google Play.

De aceea m-am gândit să vă fac o trecere în revistă a acesteia din punct de vedere al modalităților de câștig pentru un utilizator care locuiește în România.

Marea majoritate a acestor aplicații oferă recompense mult mai mari pentru cei care au domiciliul în țări precum Italia, Anglia, Franța, Spania etc. Nu contează motivele pentru care se utilizează aceste ”politici”, dar aceste aplicații trebuie analizate din perspectiva utilizatorului român.

Citește și Cum să faci primii bani online: 6 aplicații care plătesc cu PayPal în România

Mulți oameni sunt încântați atunci când dau peste astfel de aplicații și se gândesc că, dacă își petrec timpul liber jucându-se pe telefonul mobil, nu ar fi deloc rău să facă și ceva bănuți.

Din păcate, realitatea este alta. De regulă, aceste aplicații de jocuri nu sunt atractive din punct de vedere financiar pentru utilizatorii români. Desigur, există și excepții, dar acestea pot fi numărate pe degetele de la o mână.

Acum să vedem dacă aplicația GReward este una care nu insistă pe locația geografică, propunând variante de câștig care pot fi accesate și de utilizatorii din România.

Ce este GReward?

GReward este o aplicație de jocuri mobile care oferă recompense în PayPal pentru strădania depusă în îndeplinirea unor oportunități simple și distractive.

Ce poate fi mai distractiv decât jocurile pe telefonul mobil?

Bineînțeles că vor exista persoane care apreciază mai mult aplicații precum Facebook, Tik Tok sau Instagram. Dar în acest articol ne vom concentra pe jocurile pentru dispozitivele mobile și recompensele oferite de acestea.

Cum ne putem înregistra pe GReward?

Dacă sunteți posesorul unui telefon iOS, nu veți putea utiliza aplicația GReward. Aceasta se poate descărca numai din Google Play.

GReward în magazinul online Google PlayPin
GReward pe Google Play

Dacă doriți să aflați mai multe amănunte despre această aplicație din recenziile oferite de cei care au folosit-o, nu veți reuși. Majoritatea recenziilor provin de la persoane care vor să convingă alte persoane să instaleze aplicația folosind codul lor de promovare.

Vrei să aflați mai multe despre GReward? Ei bine, acest articol vă va ajuta să înțelegeți mai bine ”beneficiile” oferite de aplicația GReward.

Notă: Dimensiunea fișierului de instalare a aplicației GReward este de 9,04 MB.

După instalare, veți primi diverse informații pe scurt (fără VPN, un singur cont pentru fiecare persoană activă și fără acțiuni frauduloase) despre această aplicație de jocuri.

Pentru a crea un cont pe GReward, trebuie să folosiți un cont Google, aceasta fiind singura modalitate de înregistrare.

Din punctul meu de vedere, conectarea unui cont Google la o aplicație de jocuri mobile necunoscută nu pare a fi o alegere bună.

După ce v-ați conectat prin intermediul contului Google, următoarea secțiune este cea în care adăugați câteva informații despre vârsta și sexul dumneavoastră.

Banii primiți pe PayPal din jocurile mobile cu aplicația GReward

Cu toate că aplicația GReward se concentrează în principal pe jocurile mobile, veți găsi și alte oportunități de câștig similare cu orice altă aplicație de tip GPT.

pagina principală a aplicațieiPin
Pagina de start al aplicației

După cum puteți vedea în imaginea de mai sus, aveți un meniu principal care conține modalități de câștig, cum ar fi oferte plătite, jocuri sau videoclipuri.

Oferte plătite

Nici măcar nu știu pe care să le selectez. În primul rând, nu am auzit de acestea pe celelalte site-uri GPT, poate cu excepția furnizorului de oferte numit Tap-Research.

La momentul scrierii acestui articol erau disponibili doar 5 furnizori de oferte plătite, dintre care unul nu putea fi accesat de către utilizatorii români.

Fiecare ofertă plătită include și alte modalități de câștig, cum ar fi jocuri, sondaje sau videoclipuri care vor fi recompensate în puncte.

exemple de oferte plătite pe GRewardPin
Oferte plătite pe GReward

După ce m-am logat în aplicație am primit o promoție prin care mi se oferea un număr dublu de puncte pentru fiecare ofertă finalizată, după cum se poate vedea în imaginea de mai sus.

Videoclipuri

Am testat un videoclip pentru a vedea cât îmi oferă pentru o reclamă de 30 de secunde. Ei bine, balanța contului arăta 20 de puncte după vizionarea unei reclame, cu acea promoție de puncte duble activă.

Citește și Urmăriți videoclipuri și jucați jocuri cu aplicația ClipClaps | Adevăr sau minciună?

Deci, în mod normal, un videoclip va aduce doar 10 puncte.

În alte țări, recompensa oferită pentru un video poate ajunge până la 100 de puncte, dar fiind din România, vom primi doar 10 puncte.

Programul de promovare oferit de GReward

Dacă reușiți prin absurd să convingeți o persoană să instaleze această aplicație, veți primi 500 de puncte. Persoana care folosește codul dvs. de promovare va primi, de asemenea, un bonus de 100 de puncte.

Când mi-am creat contul pe GReward nu am folosit un cod de promovare și, prin urmare, nu am primit un bonus de înscriere.

Programul de promovare oferit de GReward include și alte beneficii, cum ar fi:

  • obținerea unui bonus de 5 dolari atunci când reușești să atrageți 100 de persoane;
  • realizarea unui videoclip și postarea acestuia pe o rețea de socializare;

Un număr de 20 de like-uri și 10 persoane invitate va genera un bonus de 5 dolari. Dacă veți obține 500 de like-uri plus 200 de invitați, bonusul va fi de 100 de dolari.

Toate aceste beneficii mi se par prea exagerate și nu cred că cineva va reuși să le obțină. Mi-aș dori ca aceste cifre să poată fi atinse, dar nu prea cred.

Care sunt metodele de plată?

Punctele obținute în urma activităților desfășurate în cadrul aplicației GReward pot fi schimbate în bani după cum urmează:

  • PayPal;

Suma minimă de retragere este de 0,20 dolari, adică 3 000 de puncte.

Nu ar fi prea dificil să se ajungă la această sumă minimă de plată, dar nu știu cât de eficient ar fi. Dacă se dorește retragerea unei sume de 1$, ar fi nevoie de 10 000 de puncte.

  • Tichete Cadou Digitale;

Schimbarea punctelor în tichete cadou digitale nu pare a fi o opțiune serioasă pentru utilizatorii din România, din cauza lipsei unor oferte serioase.

  • Încărcare cartela de telefon;

Există, de asemenea, opțiunea de a folosi punctele pentru a încărca o cartelă telefonică. Când am încercat să văd opțiunile de încărcare, am primit o EROARE conform căreia serverul era ocupat și trebuia să revin în 10 minute.

Merită sau nu?

GReward nu duce lipsă de oportunități de câștig, dar acestea nu vor fi atât de ușor de îndeplinit pe cât par. Iar recompensele în puncte nu sunt atât de senzaționale, noroc că există acea promoție de dublare a punctelor, valabilă timp de 4 zile.

Am încercat să instalez această aplicație pe un alt telefon folosind același cont Google. Din păcate, nu am reușit să fac această aplicație să funcționeze la parametri normali.

Așa că nu încercați să faceți acest lucru.

În concluzie, aplicația GReward poate fi folosită pentru distracție și poate cu puțin noroc puteți face cel puțin 5 dolari. Dacă doriți mai mult, pregătiți-vă cu multă răbdare și timp.

Care este experiența dumneavoastră în ceea ce privește aplicația GReward? Ați reușit să efectuați măcar o singură plată? Sunteți mulțumit de oferta existentă? Ce ar putea fi îmbunătățit în această aplicație de jocuri mobile?

Vă mulțumesc.

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Ne pare rău că această postare nu ți-a fost utilă!

Să îmbunătățim această postare!

Spuneți-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Bitcoin gratuit Romania
Bitcoin Gratuit Romania

Lasă un comentariu