Cum evităm folosirea unor site-uri țeapă de sondaje online?

5
(3)

Sondajele de opinie au devenit o modalitate foarte populară de a face bani online. Posibilitatea de a folosi aceste site-uri de sondaje online este foarte mare, în sensul că aproape oricine poate participa la completarea acestora în schimbul unor recompense bănești. Din păcate, această situație a condus și la apariția unor site-uri țeapă, prin intermediul cărora multe persoane au pierdut bani și timp prețios.

Mulți au sperat la niște câștiguri suplimentare care să le acopere anumite cheltuieli din mediul online. Din nefericire, altul a fost deznodământul, și astfel au ajuns să muncească gratis pentru bunăstarea altora. Și eu am trecut prin această situație, fie că vorbim de site-uri de sondaje, aplicații, jocuri sau site-uri PTC. Din fericire pentru mine, aceste situații au contribuit la acumularea de experiență, care m-a ajutat să depistez în cel mai scurt timp aceste site-uri țeapă, și astfel am putut evita anumite pierderi financiare.

Citește și Se poate câștiga bani online din sondaje în România

Eu am folosit multe site-uri de sondaje online, de aceea m-am hotărât să vă prezint 9 semne prin care să evităm folosirea unor site-uri țeapă de sondaje online. Este important să cunoaștem anumite modalități prin care să putem depista cu ușurință site-urile SCAM, și astfel să ne dăm seama dacă acel site de sondaje plătite în bani sau tichete cadou este serios sau o țeapă grosolană.

Cum se manifestă aceste site-uri țeapă de sondaje online?

Înainte să discutăm despre cum ne putem proteja de aceste site-uri SCAM, trebuie să cunoaștem definiția și scopul acestora. Din punctul meu de vedere, aceste site-uri se împart în 3 mari categorii, și anume:

  • bani în schimbul participării la sondaje;
  • adăugarea unor informații personale, care vor fi ”vândute” altor părți implicate;
  • risipa de timp.

Vor fi persoane care vor afirma faptul că risipa de timp nu poate fi clasificată ca fiind un SCAM. Deși, în mare parte, este adevărat, vă recomand să evitați astfel de site-uri. Câștigurile nu se vor ridica la așteptările dumneavoastră, și în cele din urma veți renunța la acele site-uri. Drept urmare, timpul este mult prea prețios ca să îl petreceți pentru niște câștiguri neînsemnate. Câștigurile reduse pot apărea și datorită unui număr redus de sondaje. Motivul principal îl reprezintă locația geografică al fiecărui membru.

Cele mai periculoase site-uri sunt cele care vă vor cere bani în schimbul unor sondaje. Acestea sunt cele care trebuiesc evitate cu orice preț. Drept urmare, haideți să vedem cum putem identifica și proteja de aceste site-uri țeapă.

Vă recomand Timebucks | Bonus de înscriere de 1$, sondaje, videoclipuri, cumpărături online, jocuri

Cum se face identificarea și evaluarea site-urilor SCAM?

Din fericire pentru noi, aceste site-uri țeapă prezintă diverse semne prin intermediul cărora puteți face o evaluare dacă sunt reale sau SCAM. Aceste semne sunt cele mai des întâlnite, deci aveți mare grijă.

Participarea la sondaje necesită bani din buzunarul propriu

Acest semn arată cu certitudine că site-ul respectiv este o înșelătorie. Niciodată un site serios nu vă va cere bani pentru a completa sondaje de opinie. Serviciile oferite nu vor necesita nici un fel de costuri din partea dvs. Dacă vi se vă cere să plătiți o sumă de bani pentru a vă înscrie, atunci veți ști cu certitudine că este ceva necurat la mijloc. Drept urmare, eu vă recomand să ”fugiți” fără să vă uitați înapoi.

Eu am întâlniți și site-uri care cereau sume mici de bani. Știu că este foarte tentant. Poate vă gândiți că merită riscul să plătiți puțin pentru a câștiga mult. Dar eu vă spun, nu plătiți nimic pentru a utiliza aceste platforme de sondaje pe bani. Din păcate, sunt persoane care sunt dispuse să plătească aceste sume mici de bani. Tocmai pe acest lucru mizează acești ”criminali”. Ei vor face o grămadă de bani de pe urma dumneavoastră, în schimb nu veți obține decât experiență, dar una neplăcută.

Dar, dacă vi se va oferi o listă cu cele mai ”bune” site-uri de sondaje? În schimbul acestei liste, vi se vă cere niște bani. Acesta este un alt mijloc prin care vă puteți păcăli. Cu riscul de a mă repeta, nu dați nici un ban, pentru că nu va merita efortul. Această listă vă conține, cu siguranță, niște site-uri normale care nu au fost testate. Nefiind testate suficient de mult, există pericolul de a pierde banii cheltuiți pentru acea ”listă”.

Promisiunea de a afla ”secretul” prin care puteți câștiga mulți bani din sondaje cu întrebări

Cine nu ar dori să afle secretul obținerii unor bani pentru a avea o viață de vis? Eu, unul, mi-aș dori să știu cum să realizez venituri importante de bani în mediul online. Și astfel, au apărut și unele site-uri care ne promit luna de pe cer sau marea cu sarea, adică ceva care nu poate fi realizat. Tot ce este nevoie este să plătim ceva bănuți pentru a intra în posesia acestor ”secrete”.

Nu există astfel de secrete. Îmbogățirea nu se poate realiza din completarea unor sondaje cu întrebări. Deci, veți da bani pentru ceva care nu există. Aveți așa de mulți bani, încât vă permiteți să aruncați bani în felul acesta? Eu cred că nu…Drept urmare, evitați pe cât posibil acești ”profesori”.

Anonimatul pe internet este cheia succesului pentru infractori

Cei care au creat aceste site-uri țeapă preferă anonimatul online. De aceea, site-urile SCAM nu vor avea pagini unde să fie afișate informații prin care pot fi contactate. Inexistența unei pagini de contact nu înseamnă 100% că site-ul respectiv este SCAM. Dar poate fi considerat un semn de întrebare cu privire la seriozitatea acestora. Înseamnă că au ceva de ascuns sau nu au de gând să își desfășoare activitatea prea mult timp. Drept urmare, este bine să fiți mai precaut dacă veți folosi serviciile acestora pentru a face bani.

Promisiunea de a vă îmbogăți peste noapte cu aceste site-uri țeapă

Evitați să vă alăturați acelor site-uri care vă promit că veți câștiga câteva sute sau chiar mii de dolari pe săptămână sau lună doar completând niște amărâte de sondaje. Sunt conștient că tentația este foarte mare. Dar, într-un final, veți ajunge să fiți dezamăgit, nu mai vorbesc de pierderile financiare survenite din plata unor abonamente, de exemplu.

Calcularea câștigurilor din sondaje

Unele site-uri vă vor pune la dispoziție niște instrumente (calculator) prin care să vă calculați posibilele câștiguri din sondaje. Veți selecta un număr de sondaje pe o anumită perioadă și veți primi un rezultat sau o sumă de bani pe care, cică, o veți obține. Aici a ajuns imaginația unor persoane pentru a atrage cât mai multe persoane naive. Nu le dați satisfacție. Ați muncit prea mult timp pentru banii dumneavoastră ca să îi dați așa de ușor.

Număr de locuri limitate

Pentru a completa un sondaj bine plătit, trebuie să vă grăbiți ca să prindeți un loc liber. Astfel, nu veți avea timp să analizați acea ofertă. Aceasta este încă o tactică folosită online prin care vă puteți păcăli. Dacă veți verifica peste câteva zile sau o perioadă mai lungă de timp aceeași ofertă, nu veți observa nici o modificare cu privire la mesajul respectiv. Este un mesaj special realizat pentru a vă induce în eroare.

Adăugarea unor marturii mincinoase pentru favorizarea infractorului

Pe platforma YouTube sau alte rețele de socializare precum Facebook sau Twitter veți întâlni persoane care vor povesti despre așa zisele experiențe pozitive cu privire la anumite site-uri de sondaje. Ei vor încerca să vă convingă cât de ușor este să faceți bani pe acele site-uri. Cât de mult le-a fost schimbate viețile doar folosind acele ”oportunități” care puteau fi realizate cu ușurință de acasă.

Aceste marturii pot fi foarte convingătoare, mai ales dacă apar sub formă de fișiere video. Veți vedea mașini de lux, fete frumoase, plaje exotice și multe astfel de prostii. Aceste marturii sunt realizate de către persoane profesioniste și nu sunt adevărate.

Modele de sondaje false publicate de site-uri țeapă

Cum vi s-ar părea ideea de a completa un sondaj de 5 minute și să câștigați 5$? Doamne, ce frumos ar fi!! Răspund la câteva întrebări simple și câștig suma de 5$. Acesta este doar un exemplu de sondaj menit să vă ofere ceva ireal.

Eu folosesc site-uri de sondaje care plătesc în jur de 0.80$ pentru un sondaj între 5 minute și 30 de minute. La aceste câștiguri vă puteți aștepta atunci când vă veți hotărî să faceți bani online din sondaje de opinie. Într-adevăr, au fost cazuri reale în care am fost plătit și 10$ pentru un sondaj, dar sunt foarte rare.

Dar, pentru a duce la bun sfârșit acest sondaj, trebuia să am o cameră web pentru a verifica dacă sunt o persoană reală. Reacțiile mele erau foarte importante pentru acel sondaj. Plata nu a fost primită imediat. Procesarea acesteia a durat ceva timp dar a fost realizată cu succes.

Returnarea banilor garantată?

Deși, această politică de returnare al banilor nu constituie un semn de înșelătorie, informați-vă cât mai în detaliu. Dacă informațiile nu pot fi verificate din mai multe surse, atunci poate fi un semn de înșelătorie. Multe site-uri serioase au această politică de returnare al banilor investiți. Eu, unul, nu prea am întâlnit această politică de retur la site-urile de sondaje. Este cumva suspect să primesc o garanție al banilor pe diverse platforme de sondaje, unde nici nu ar trebui să existe acest lucru.

Vă recomand YouGov | Sondaje de Opinie pentru România

În concluzie, în mediul online sunt numeroase site-uri cu sondaje plătite online care sunt serioase. Profitabilitatea acestor site-uri depind de mai mulți factori, din care cel mai important fiind locația geografică. Sunt sondaje care sunt disponibile doar pentru anumite țări. Dar veți întâlni și site-uri care vă vor dezamăgi. Fiți atent la semnele descrise în acest articol, și cu siguranță veți reduce considerabil șansa de a pierde bani și timp. Astfel, veți ajunge să folosiți numai site-uri serioase, care vă vor plăti fără nici o dificultate pentru timpul și efortul depus pe acele platforme online cu care lucrați.

Vă mulțumesc.

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Ne pare rău că această postare nu ți-a fost utilă!

Să îmbunătățim această postare!

Spuneți-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Bitcoin gratuit Romania
Bitcoin Gratuit Romania

Lasă un comentariu