Miraculoasa lume a internetului ne oferă multe posibilități de a face bani. Sondajele online reprezintă una dintre cele mai ușoare și mai eficiente modalități de a vă face cunoscute opiniile și punctele de vedere despre produse și servicii. De asemenea, ne putem bucura de beneficii suplimentare, cum ar fi câștigarea de bani prin participarea la sondaje. Site-ul Sondaje cu premii este un site de sondaje din România care oferă oportunități de a câștiga bani prin sondaje online, realizate doar în limba română.
Participarea la sondaje pe internet este o opțiune serioasă pentru a genera un venit suplimentar, dar necesită răbdare și atenție atunci când le completați. Așa cum am menționat mai sus, în acest articol vă voi prezenta site-ul Sondaje cu premii care oferă sondaje doar în limba română. Acest lucru poate fi un mare plus pentru cei care se simt confortabil completând sondaje în limba română.
Dar cât de ofertantă este modalitatea de a face bani din sondaje în România? Ei bine, se pot face bani din participarea la sondaje, dar trebuie să aveți grijă când alegeți site-ul unde doriți să vă desfășurați activitatea legată de sondaje.
Cu siguranță, există și alte site-uri similare, precum SurveyLama, Digiopinion, Triaba, Market Agent sau Daedalus Online, care oferă oportunități similare de a câștiga bani.
Așadar, dacă sunteți în căutarea unui mod simplu și eficient de a câștiga bani, acest articol despre site-ul „Sondaje cu premii” v-ar putea fi util pentru a înțelege modalitatea de funcționare și de recompensare a utilizatorilor săi.
Ce este Sondaje cu premii?
Când am vizitat pentru prima dată pagina oficială, am fost uimit de simplitatea și eficiența modului în care a fost conceput și proiectat acest site de sondaje.
Site-ul Sondaje cu premii este prezent pe internet din 2008, ceea ce reprezintă un punct forte major care indică experiența și profesionalismul care se află în spatele acestui site de sondaje.
Nu toate site-urile de câștiguri online se pot lăuda cu o activitate constantă în timp. De asemenea, reușește să își mențină utilizatorii interesați și implicați în această simplă activitate de completare a sondajelor.
Multe cuvinte frumoase pentru acest site de sondaje în limba română. Dar cât de apreciate sunt opțiunile de câștig oferite de site-ul Sondaje cu premii?
Pentru a afla mai multe, este necesară crearea unui cont.
Cum ne putem înregistra pe Sondaje cu premii?
Pe pagina oficială vi se oferă opțiunea de a vă crea un cont și vi se cere să faceți click pe un link pentru a vă înregistra.
După ce faceți click pe acel link, veți primi un formular de înregistrare, așa cum se arată în imaginea de mai sus.
Ceea ce este cu steluța roșie este obligatoriu pentru completare.
Așadar, veți adăuga următoarele informații:
- nume de utilizator (opțional);
- numele și prenumele;
- sexul;
- adresa de e-mail;
- număr de telefon (opțional);
- parolă;
- introducerea unui cod de verificare pentru a verifica dacă sunteți o persoană reală.
La finalul completării acestui formular, veți primi un e-mail de validare.
Pe acest e-mail veți primi 2 linkuri:
- un link de validare a adresei de e-mail;
- un link pentru a vă completa profilul.
Completarea profilului
Pe un site de sondaje este recomandat să completați acest profil pentru a avea acces la mai multe sondaje, ceea ce înseamnă mai mulți bani.
Așadar, această procedură de completare a profilului presupune adăugarea de răspunsuri la întrebări despre următoarele aspecte:
- prelucrarea datelor cu caracter personal;
- verificarea introducerii corecte a datelor contului (adresa de e-mail, numele, prenumele sau numărul de telefon);
Este oarecum ciudat cum la înregistrare se precizează că numărul de telefon este opțional, dar la completarea profilului ne obligă să adăugăm un număr de telefon.
- data nașterii;
Acest lucru este foarte important, deoarece multe sondaje sunt trimise unor persoane de o anumită vârstă.
- informații despre țara de reședință, mediul în care locuiți (urban sau rural);
- județul și orașul în care locuiți;
- educația absolvită, ocupația actuală, funcția și titlul postului;
- numărul de membri din gospodăria dumneavoastră și așa mai departe.
La finalul completării acestui profil veți primi 90 de puncte.
Cum să faceți bani cu site-ul Sondaje cu premii?
Pentru a câștiga bani cu site-ul Sondaje cu premii, trebuie să completați sondaje în schimbul unor recompense în puncte.
Numărul de puncte variază în funcție de perioada de timp în care completați sondajul.
Astfel, un sondaj care durează până la 3 minute pentru a fi completat, veți primi o recompensă de 20 de puncte.
Cele mai multe puncte sunt acordate pentru completarea unui sondaj cu o durată cuprinsă între 21 și 30 de minute. Recompensa pentru acest sondaj este de 100 de puncte.
Veți primi invitațiile la sondaj prin e-mail. Există, de asemenea, opțiunea de a participa la anumite sondaje prin telefon, numai dacă ați selectat această opțiune în profilul dvs.
În imaginea de mai sus, puteți vedea cum arată un sondaj pe acest site.
Am primit o notificare prin e-mail cu privire la acest sondaj. Când m-am logat în contul meu, am avut surpriza să găsesc 2 sondaje, cu o recompensă de 40 de puncte pentru fiecare.
Ca să vă faceți o idee, cele 2 sondaje au apărut în contul meu la o zi după ce mi-am creat contul pe acest site.
Program de afiliere
Program de afiliere oferit de site-ul Sondaje cu premii nu oferă un link de promovare, așa cum ar trebui în mod normal.
În mod trist, singura modalitate de a atrage noi persoane este prin intermediul adresei de e-mail.
Cu alte cuvinte, se completează o adresă de e-mail și se trimite persoanei care dorește să se înscrie pe acest site de sondaje.
În cazul unui răspuns pozitiv, veți primi 90 de puncte după ce persoana care a acceptat invitația va completa întregul profil.
Un alt aspect negativ al programului de promovare este numărul maxim de persoane care pot fi invitate, care este de maxim 15 persoane.
Alta era situația dacă puteam promova pe anumite rețele sociale, cum ar fi Twitter, Pinterest, Tik Tok, Facebook și așa mai departe, având un link cu un cod de promovare.
În mod cert, este o abordare păguboasă care a dus la o popularitate scăzută în rândul celor care doresc să participe la sondaje în România.
Care sunt metodele de plată?
Există 4 moduri de a răscumpăra punctele obținute în urma sondajelor:
- 5 000 de puncte pentru 200 RON;
- 6 000 de puncte pentru 250 RON;
- 7 000 de puncte pentru 280 RON;
- 8 000 de puncte pentru 325 RON.
Tot ce trebuie să faceți este să selectați una dintre opțiunile de mai sus și să faceți click pe butonul „Răscumpărare„.
Un alt aspect important al răscumpărării punctelor este posibilitatea de a avea datele de profil verificate de către ”Sondaje cu premii”.
În concluzie, Sondaje cu premii este un site de sondaje de opinie online care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a obține bani completând sondaje pe diverse subiecte. Un avantaj al acestui site este faptul că toate sondajele sunt în limba română, ceea ce face mai ușoară accesarea și înțelegerea acestora de către utilizatorii din România.
Cu toate acestea, sunt și câteva aspecte mai puțin bune referitoare la acest site. De exemplu, opțiunea de afiliere este limitată, ceea ce face dificilă promovarea acestui site către alți utilizatori.
Deși în secțiunea de întrebări se specifică faptul că un link de afiliere poate fi găsit în partea dreaptă. Eu zic că nu am probleme cu vederea, deoarece chiar am căutat în partea dreaptă acel link de afiliere, care bineînțeles că nu există.
De asemenea, numărul de sondaje disponibile este unul relativ mic, în timp ce suma minimă de retragere este destul de mare în raport cu recompensele oferite pentru completarea sondajelor. În momentul de față, nu se recomandă utilizarea site-ului „Sondaje cu premii” pentru a câștiga bani în plus.
Vă mulțumesc.